Specialişti din Anglia şi Malta, la Conferinţa de Sterilizare de la Zalău

Zalăul găzduieşte, în perioada 18-19 mai, cea de-a opta ediţie a Conferinţei de Sterilizare, eveniment ce va prilejui o serie de dezbateri pe marginea problemelor cheie din domeniul prevenirii infecţiilor, probleme cu care se confruntă atât spitalele din România, cât şi cele din Europa. Tema aleasă în acest an de către organizator – Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău – este „Pacientul pe primul loc. Cele mai bune practici de prevenire a infecţiilor asociate activităţii medicale”.
Şi în acest an, la Zalău vor fi prezenţi specialişti din Anglia (Christina Bradley, membru în conducerea International Federation of Infection Control, Carole Hallam și Gary Thirkell Infection Prevention Society) şi Malta (Debbie Xuereb din Malta, Coordonator International Engagement Committee IPS), care vor oferi informaţii actuale în domeniul prevenirii infecţiilor. Invitatul special al conferinţei este prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.
Informaţiile privind organizarea şi funcţionarea unui Serviciu Central de Sterilizare vor fi oferite atât prin lucrările prezentate, cât şi prin expoziţia medicală specializată, de către Staţia Centrală de Sterilizare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. Potrivit organizatorilor, conferinţa va fi structurată în două părţi: una dedicată sesiunilor ştiinţifice şi o alta, atelierelor de lucru.

2 Thoughts to “Specialişti din Anglia şi Malta, la Conferinţa de Sterilizare de la Zalău”

  1. Anonim

    Să-i sterilizeze pe țigani!

  2. Conferinte de sterilizare, dar din spital se iese in multe cazuri cu infectii nosocomiale, unele chiar cu efecte tragice. Despre acestea de ce nu amintiti nimic. Lauda de sine………….

Leave a Comment