Prevenire coronavirus: numărul monitorizaților la domiciliu a ajuns la 200

Instituția Prefectului Sălaj informează că până miercuri – 4 martie, în județ nu au fost înregistrate cazuri de infectare cu coronavirusul Covid-19 și nicio persoană nu se află în carantină în prezent, dar numărul persoanelor monitorizate la domiciliu a ajuns la 200. Activitatea de monitorizare este desfășurată de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sălaj. De asemenea, în Sălaj instituțiile implicate în monitorizarea fluxului de turiști (spitale – cele două puncte de triaj , specialiștii Serviciului de Ambulanță Județean, Inspectortul pentru Situații de Urgență) – nu au raportat evenimente deosebite.  La nivel național sunt în carantină instituționalizată 35 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul Covid – 19 (coronavirus). Alte 10.094 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală. Pe teritoriul României au fost confirmate patru cazuri de infectare cu virusul Covid – 19 (coronavirus). Un pacient, primul depistat pe teritoriul României ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieșit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat în cursul zilei de marți – 3 martie. Ceilalți trei pacienți sunt internați la Cluj-Napoca și Timișoara, toți trei având o stare generală bună.

Linia Telverde pentru informarea cetățenilor

 Sălăjenii care vor să obțină informații cu privire la coronavirus pot apela linia Telverde- 0800 800 358. Programul de funcționare al liniei verde este zilnic, între orele 8 și 23, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. La această linie telefonică pot fi solicitate informații despre modul în care se manifestă virusul, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și alte detalii despre prevenție. De asemenea, cetățenii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112 doar pentru situații de urgență. Autoritățile sfătuiesc cetățenii să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia Telverde. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia specială +4021.320.20.20.

 

One Thought to “Prevenire coronavirus: numărul monitorizaților la domiciliu a ajuns la 200”

  1. Anonim

    Degeaba unii se izolează daca nu sunt testați…din jud Salaj sunt multi romani care muncesc in Italia,nu cred că toți care au călătorit în zona infecta declara acest fapt!

Leave a Comment