Preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Sălaj: “Suprimarea fondurilor pentru serviciile medicale dentare este un abuz”

“Decizia Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) de a suprima fondurile pentru serviciile medicale stomatologice este una abuzivă, dat fiind faptul că în prezent există cadrul legislativ care permite asigurarea finanţării. Chiar şi la un nivel minimal, această finanţare trebuie asigurată, pentru a nu-i lăsa pe pacienţi descoperiţi”, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Corin Penciuc, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti (CMD) din Sălaj.
În opinia sa, măsură este o consecinţă “a lipsei de competenţă şi de raţionalitate a celor care gestionează managementul CNAS” şi va avea un impact extrem de neplăcut atât asupra pacienţilor, cât şi asupra medicilor: “În primul rând vor fi afectaţi pacienţii, în condiţiile în care cel mult 30 la sută dintre aceştia sunt plătitori direcţi în serviciile de asitenţă medicală, ceilalţi aflându-se în imposibilitatea de a-şi achita serviciile sanitare de care beneficiază. va avea un impact extrem de neplăcut asupra cetăţenilor. Apoi, medicii, care au depus un efort uriaş în a-şi organiza activitatea, statul neinvestind niciun leu în organizarea sistemului de medicină dentară”.
În condiţiile acestea, Penciuc susţine că România este, probabil, “singurul stat din Uniunea Europeană care nu are minima decenţă de a asigura nişte fonduri minimale pentru aspecte ce ţin de profilaxia ori urgenţa în domeniul medicinei dentare”.
Lipsa unui buget pentru activitatea stomatologică va afectată în mod direct calitatea vieţii cetăţenilor, în condiţiile în care statisticile arată că aproape 95 la sută dintre români suferă de diverse afecţiuni ale dinţilor. “Să nu-i ajutăm cu un minim de fonduri pentru a le asigura serviciile de bază celor la nevoie este un act inuman”, a menţionat şeful CMD Sălaj.
El consideră că măsuri precum cea luată recent de Casa de Asigurări îi vor determina pe medici să plece în alte ţări pentru a profesa, acolo unde lefurile sunt considerabil mai mari decât cele din România: “La nivelul judeţului Sălaj a plecat deja un medic, iar alţi şapte îşi pregătesc documentele necesare pentru a avea acces pe piaţa europeană”.
După cum a afirmat Penciuc, situaţia existentă se datorează şi conducerii Colegiului Medicilor Dentişti din România, care a manifestat “o oarecare slăbiciune”, întrucât nu au ripostat faţă de decizia CNAS. “Nici măcar nu au apărut pe canalele de ştiri ca să prezinte ce impact va avea măsura aceasta. Dacă ar exista o presiune la nivel central, în 24 de ore s-ar schimba întreaga situaţie. Sunt convins de asta”, a precizat liderul dentiştilor din Sălaj.
La nivelul judeţului Sălaj profesează 104 medici stomatologi, mai mult de 80 dintre aceştia având cabinete în Zalău.

6 Thoughts to “Preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Sălaj: “Suprimarea fondurilor pentru serviciile medicale dentare este un abuz””

  1. Anonim

    bine au facut ca v -au taiat fondurile ca niciodata copilul meu nu a beneficiat de un serviciu gratuit sau redus se stie f bine cine avea acces la ele la fel parintii care sunt pensionari sa se termine odata cu hotiile in tara asta

  2. Anonim

    d le Penciuc eu am fost de multe ori la dv dar niciodata nu am beneficiat de reducere nici nu am stiut ca exista asa ceva si eleva fiind

  3. Anonim

    aceste fonduri sunt ca pensiile de REFUGIAT ca beneficiaza de ele toti sarlatanii cu pensiile acestea s-ar plati toate pensiile normale si marite pe deasupra

  4. Anonim

    nici eu nu am stiut ca pot sa am reducere pt copil .dar a stiut cineva ?

  5. Anonim

    niciodata nu am beneficiat de nimic f bine sa va taie toate fondurile cate vile vreti sa va mai faceti ? SA CERI PT O EXTRACTIE 70 DE LEI CAND AVEM SALAR DE 700 RUSINE

  6. Anonim

    DAR PT UN DETARTRAJ 150 SAU CHIAR 200 trebuie sa fii NESIMTIT ;MARE NESIMTIT

Leave a Comment