Prefectul stă cu ochii pe Spitalul Judeţean

Prefectul judeţului, Filonaş Chiş, a iniţiat, joi, o întâlnire de lucru la Spital Judeţean de Urgenţă Zalău, pentru a se analiza activităţile şi investiţiile derulate aici, la întâlnire participând întreaga conducere a unităţii medicale respective, precum şi reprezentanţi ai Casei de Asigurări de Sănătate şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj.
În acest cadru, managerul Spitalului Judeţean, Laurenţiu Barna, a informat că în cursul anului curent au plecat din spital, prin demisii şi pensionări, 26 de angajaţi, din care: patru medici, un professor de cultură fizică medicală, 12 asistenţi medicali, un registrator medical, cinci angajaţi din cadrul personalului auxiliar sanitar, doi muncitor şi un angajat TESA. În urma analizei realizate de către conducerea spitalului, rezultă că există un deficit de medici pentru următoarele specialităţi medicale: Neurochirurgie, neurologie pediatrică, anestezie şi terapie intensivă, diabet, medicină de urgenţă, medicină sportivă şi recuperare. „În acest context, Ministerul Sănătăţii a aprobat ocuparea unor posturi vacantate în anul 2012, astfel încât în perioada următoare vor fi scoase la concurs următoarele posturi: trei medici, un farmacist, un asistent personal, 13 asistenţi medicali, precum şi cnci posturi pentru personalul auxiliar. Prin aceste angajări se va asigura o optimizare a funcţionării instituţiei”, se arată într-un comunicat de presă remis, joi, de Prefectura Sălaj.
Referitor la situaţia investiţiilor, în momentul de faţă se derulează următoarele investiţii: reparaţii capitale la secţia ATI, reparaţii capitale la secţia de Oncologie, reabilitarea corpurilor A şi B, precum şi consolidarea acoperişului la secţia de psihiatrie.
În urma acestei prezentări, prefectul judeţului a efectuat o vizită atât la sediul central al spitalului, cât şi la secţiile de Boli infecţioase şi Pneumoftizilogie. „Ca rezultat al acestor vizite, prefectul a stabilit împreună cu managerul spitalului, convocarea unei întâlniri luni, 15 octombrie, cu constructorul care a realizat lucrările de modernizare la secţia de pneumoftizilogie, pentru a remedia deficienţele apărute. De asemenea, se vor întreprinde demersuri pentru modernizarea secţiei de boli infecţioase,în baza proiectelor de modernizare existente şi care nu au fost promovate şi susţinute pentru finanţare”, se mai arată în comunicatul de presă respectiv.
Tot joi, prefectul Filonaş Chiş a cerut conducerii spitalului implementarea unui sistem mai riguros de urmărire a programelor naţionale de sănătate, precum şi urmărirea stocurilor de medicamente în vederea eficientizării costurilor.
Din analiza efectuată a reieşit faptul că, în cursul anului 2012, nu s-au efectuat achiziţii în domeniul aparaturii medicale. În această ordine de idei, s-a solicitat conducerii Spitalului Judeţean prioritizarea echipamentelor de tehnică medicală şi promovarea unui demers la Ministerul Sănătăţii pentru realizarea acestui deziderat.
Cu privire la prescrierea de reţete electronice, Laurenţiu Barna a dat asigurări că întreg personalul cu atribuţii în acest sens participă la o activitate intensivă de instruire pentru utilizarea eficientă a programului informatic conceput pentru această activitate.
Referitor la fondurile provenite de la Casa de Asigurări de Sănătate, preşedintele acestei instituţii, Marius Tăutu, a declarat că nu vor exista probleme în alocarea de fonduri pentru finalul acestui an.

4 Thoughts to “Prefectul stă cu ochii pe Spitalul Judeţean”

  1. constructorul

    NOI, CONSTRUCTORUL CARE SE OCUPA DE RECONSTRUCTIA SPITALULUI ZALAU, ne angajam sa finalizam lucrarile demarate in cel mult doua luni; MAI SI IUNIE 2013.

  2. Anonim

    multa sanatate dr VERES anestezist , un om deosebit

  3. george

    Filonas – batranul comunist prefect :
    buna gluma !!!!!

  4. Anonim

    dr VERES un om exceptional multa multa sanatate si miiiiiiii de multumiri

Leave a Comment