Policlinica Salvosan şi Fundaţia “Acasă” riscă să rămână fără susţinere din bani publici

Mihaela Moldovan 15 ianuarie 2013 13
Policlinica Salvosan şi Fundaţia “Acasă” riscă să rămână fără susţinere din bani publici

Pus pe reorganizarea masivă a sistemului sanitar, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, intenţionează să taie alocările bugetare din fondurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate către spitalele private, ca banii respectivi să fie redirecţionaţi către unităţile de stat. Totul ar urma să fie cuprins în foaia de buget pe anul în curs, astfel că, începând cu 1 martie, banii publici ar trebui să susţină doar spitalele publice din România.

În Sălaj există două unităţi medicale private care, până acum, au primit bani de la stat. Este vorba de Fundaţia “Acasă” (Centrul de Îngrijiri, n.r.) şi de Policlinica Salvosan Ciobanca Zalău.

Directorul economic al Policlinicii Salvosan Ciobanca, Mariana Tiţan, a declarat că o astfel de măsură precum cea anunţată de ministrul Nicolaescu, ar afecta grav unitatea, dar că speră că anunţul nu va fi pus, totuşi, în practică, având în vedere că la nivel naţional există multe spitale private care până acum au fost susţinute din fondurile CNAS. “Am văzut ce a declarat ministrul Eugen Nicolaescu. Deocamdată, nu ştim prea multe, aşteptăm să vedem ce se va întâmpla în continuare. O asemenea măsură ne-ar afecta grav, dar sper că anunţul nu va fi pus în practică, pentru că, la nivel naţional, sunt multe spitale private care până acum au primit bani de la CNAS”, a declarat Mariana Tiţan.

La rândul său, directorul Fundaţiei “Acasă” Zalău, Leontin Băbţan, a declarat că, deocamdată, nu a primit nimic oficial referitor la sistările de fonduri şi că aşteaptă să vadă cum decurg lucrurile în continuare.

Preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj, Marius Tăutu, a declarat că, mai degrabă, fondurile vor fi tăiate de la Policlinica Salvosan Ciobanca, întrucât serviciile oferite se suprapun peste cele asigurate populaţiei de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău şi celelalte unităţi medicale de stat, în timp ce la Fundaţia “Acasă” situaţia este oarecum diferită. “Fundaţia respectivă asigură un anumit tip de servicii care sunt deficitare la nivel naţional. Vin să se trateze şi să fie îngrijiţi aici pacienţi din întreaga ţară, nu doar din Sălaj. La această unitate, finanţarea se face printr-un parteneriat public – privat, adică avem şi intervenţia financiară a statului, şi intervenţie financiară privată. Declaraţia ministrului Nicolaescu este una de ansamblu, vizând, probabil, doar spitalele private ale căror servicii se suprapun peste cele oferite populaţiei de către spitalele de stat. Policlinica Salvosan Ciobanca are, într-adevăr, cazuri de acuţi, care se suprapun peste ce are Spitalul Judeţean şi restul unităţilor de stat din judeţ”, a declarat Marius Tăutu.

Totuşi, acesta a precizat că, deocamdată, “declaraţia ministrului este doar o declaraţie, ea trebuie urmată de un Ordin de ministru şi de modificări legislative” pentru ca lucrurile să se schimbe în sistem.

Dacă alocările bugetare din fondurile CNAS a unităţilor spitaliceşti private vor fi sistate, spitalele publice vor avea un buget cu aproximativ 10 la sută mai mare.

Pentru primele două luni a anului, Fundaţia “Acasă” a primit din bugetul CJAS suma de aproximativ 752.000 de lei, în timp ce Policlinica Salvosan Ciobanca are alocată suma de aproximativ 260.000 de lei. Repartizările bugetare reprezintă a 12 parte din prevederile bugetare ale anului trecut, întrucât bugetul de stat, din care primesc judeţele fonduri, nu a fost deocamdată aprobat.

Comentarii

comments

13 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. pacientu 15 ianuarie 2013 at 05:53 - Reply

    Saracu Ciobanca! Cum si-a mai face el muuulte, muuulte case , daca i se taie macaroana? Da bine-ar fi. Ce, firmelor private li se dau bani din fonduri publice?

  2. zalaucu 15 ianuarie 2013 at 09:14 - Reply

    GRESIT.nu sunt fonduri publice. fondurile publice sunt banii din taxe,impozite,tva care merg la buget si i administreaza guvernul prin ordonatori de credite.bani de la sanatate merg in bugetul CNAS si sunt administrati de casele de sanatate.la bani care i am dat in 30 de ani de munca pt.sanatate am pretentia la servicii medicale cat de cat omenesti,ori spitalele de stat inca nu sunt la cerintele actuale.
    ponta a cam intorso dupa scandalul provocat de ministrul lui peste…

    • Anonim 15 ianuarie 2013 at 11:39 - Reply

      Tot bani publici sunt, care ar trebui sa mearga in sistemul public. Tocmai de aia in spitalele publice conditiile sunt dezastru pentru ca banii se duc la clinicile private care fac ce vreau cu banii pt ca la Ciobanca beneficiezi de gratuitate daca ai vreo pila pe acolo care sa te ajute, in rest fraierii platesc de ii usca.

  3. unu 15 ianuarie 2013 at 09:24 - Reply

    se vor duce oameni la spitalul ciobanca pt ca sant tratatii corect fara sa fie tinutii pe la usii ca pe milogi.respecta oamenii si va fii respectat de pacientii.

    • Anonim 15 ianuarie 2013 at 11:35 - Reply

      Cu siguranta nu ai fost niciodata pe acolo sau ai un alt interes, din moment ce afirmi asemenea lucruri. Cu programare la ora 9 am stat pana la ora 14 sa intru la medic si asta pentru ca am platit analizele( situatie care se repeta din 3 in 3 luni). Daca nu le plateam as fi putut muri pana in luna urmatoare cand PROBABIL ar mai fi avut fonduri. Iar de respect ai parte in momentul in care le arati banii.

    • Anonim 15 ianuarie 2013 at 12:55 - Reply

      tratati corect???? hahahah in mizeria aia???/// hahaha

  4. i 15 ianuarie 2013 at 09:59 - Reply

    Pt. zalaucu si cel de la 9,24
    acolo da conditii “omenesti”
    daca dai la o parte putoarea si inghesuiala, ca nu stii niciodata pe unde intri si pe unde iesi, apoi alea sunt intr-adevar conditii….cu conditia sa nu ai pretentii

  5. Anonim 15 ianuarie 2013 at 10:01 - Reply

    Slvosan Ciobanca nu este SPITAL< CLINICA oricum ii spuneti, este o COCINA , sa fim seriosi numai medici nu prea sunt pe acolo

  6. moima1 15 ianuarie 2013 at 13:18 - Reply

    mizerie zici dar in spital unde daca esti operat ai tot dreptul sa te pisi pe tine si sa mananci cacat ti se pare ok!!!
    seamna ca esti un mare fraier frate imi pare rau pentru tine!

  7. Andreas 15 ianuarie 2013 at 13:57 - Reply

    Ciobanca a primit bani de la buget ?!?! Halal sa ne fie domnilor, daca si cocinile sunt subventionate de bugetul CNASS.

  8. nae l. 15 ianuarie 2013 at 15:21 - Reply

    Cu alte cuvinte saracii ajuta bogatii !!! Masura ministrului , profund sociala , este binevenita,pacat ca nu o vor accepta cei de stanga !!! Asa-i la noi !

  9. Zălăuan 15 ianuarie 2013 at 19:55 - Reply

    Dacă sunt spitale private, atunci să se întreţină singure, nu din banii publici.
    Iar cine are bani, să meargă la ele.
    Iar medici, ori la stat, ori la privat !

  10. Sorin 17 ianuarie 2013 at 00:22 - Reply

    Mai da prosti mai sunteti daca sustineti o javra ca Nicolaescu ce-i mana-n mana cu arabu ce se da “Blandul Arafat” si care fac pe dracu-n4 sa obtina bani pt furnizorii de medicamente si va prostesc luandu-va banii si orientandu-i spre spitalele de stat unde stim bine ca se fura ca-n codru!
    Adica nu-i bine sa te duci la oftalmologul cela moldovean (cu cabinetul vis a vis de spitalul de recuperare) care-i cel mai profesionist din Zalau, sa faci o investigatie ca lumea cu aparate moderne si sa-i prezinti dovada de asigurat fara sa platesti nimic?
    Tot la el te vei duce si dupa idioteniile lui Arafat si Nicolaescu numa ca-ti vei plati consultatia pt ca, la el nu va mai conta in viitor daca esti asigurat au ba!
    Si uite-asa, daca saracia creste – si creste mai abitir ca pe vremea lui Boc – nu ne vom mai permite sa ne cotam bolile la privati si daca n-or avea pacienti s-or duce din zalau toti adevaratii specialisti cum e Dr. Neaga si altii putini oricum!
    Mi-e rusine ca sunt zalauan la cum ganditi!
    Fix ca gaina!

Lasa un Raspuns »