Pericole de sezon: atenție la înțepăturile țânțarilor!

Odată cu venirea anotimpului călduros, țânțarii devin un adevărat inamic pentru cei mai mulți dintre noi. Deși pot cauza, aparent, doar neplăceri și disconfort, țânțarii reprezintă un pericol mult mai mare pentru sănătatea noastră decât credem.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj atenţionează populaţia că această perioadă, până în luna noiembrie, este considerată una cu risc crescut pentru infectarea cu virusul West Nile. În acest sens, transmite informaţii şi recomandări generale pentru populaţie.  Potrivit directorului DSP Sălaj, dr. Ligia Marincaş, ţântarii transmit agenţi patogeni care produc îmbolnăviri la om şi la animale, iar bolile cele mai răspândite sunt arbovirozele. Dintre acestea făce parte şi infecţia cu virusul West Nile. Pentru a-si depune ouăle femelele de tânţari se hrănesc cu sânge, iar în acest timp ele se infectează cu agenţi patogeni de la animale sau om sau îi transmit acestora. Tânţarii trăiesc şi se dezvoltă în preajma noastră şi pot fi găsiţi  fie sub forma de larve (ouă), fie sub formă adultă.

Mediul propice pentru ţânţari

Larvele de tânţari se găsesc: în apa acumulată în subsolurile blocurilor; în apa care nu se scurge din canalizarea înfundată; în baltile care se formează în apropierea locuintelor, din apa care curge din conductele sparte şi din alte instalaţii neîntreţinute; în apa de ploaie păstrată in butoaie sau vase în curte; în apa acumulată în recipiente vechi aruncate la întâmplare în preajma locuinţelor (cutii de conserve, cauciucuri de automobile, jucării etc), dar şi în apa din gropile şi şanţurile de pe şantiere sau din locuri unde s-a lucrat la instalaţii.

Tânţarii adulti zboară în preajma locuinţelor, mai ales dimineaţa devreme sau în amurg, căutând posibilitatea de a se hrăni cu sânge. Ţânţarii intra în locuinţe prin ferestrele lăsate deschise, prin casa scărilor, dar şi prin orificiile de aerisire unde pot rămâne peste noapte. În timpul zilei se adăpostesc în: locuinţe, subsoluri, poduri, coteţe, grajduri, magazii şi frunzişul copacilor. Conform sursei citate, se poate împiedica înmulţirea ţânţarilor în apripierea sau în interiorul locuinţei prin: evacuarea apei din subsoluri; repararea instalaţiilor de apă şi canalizare din subsoluri şi din apropierea locuinţelor; renunţarea la păstrarea apei în butoaie în curte sau să protejăm de accesul ţânţarilor acoperindu-le bine cu capace potrivite; evitarea aruncării la întâmplare a obiectelor care nu ne mai trebuie şi în care apa poate stagna (cutii de conserve, cauciucuri de automobile, jucării etc) şi îndepărtarea permanentă a gunoaielor menajere în care se adăpostesc ţănţarii.

Cum pot fi evitate înţepăturile de ţânţari

Înţepăturile de ţânţari pot fi evitate purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, (la ieşiri, respectiv în timpul serii sau plimbare în pădure, pescuit); prin utilizarea de  substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor comercializate în farmacii (DEET, icaridin/ picardin, IR 3535), în concordanţă cu instructiunile de pe etichetă,  care trebuie aplicate pe părţile descoperite ale corpului; împiedicarea pătrunderii ţânţarilor în locuinţe prin plase de protecţie la ferestre şi uşi; utilizarea de substanţe insecticide în locuintă şi în jurul locuinţei; utilizarea în locuinţă a aerului condiţionat; utilizarea de plase împotriva ţânţarilor în jurul paturilor în cazul în care nu sunt disponibile celelalte măsuri menţionate sau în cazul în care odihna se face în aer liber, dar şi acoperind patul copilului sau căruciorul cu plasă împotriva ţânţarilor, utilizarea dispozitivelor electrice cu difuzare de substanță contra țânțarilor, ușor parfumată.

Leave a Comment