Oficialii Spitalului Judeţean, despre cazul “Meningita”: “Ne cerem scuze şi ne asumăm greşelile”

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău dă asigurări, prin vocea managerului Liliana Neaga, că va plăti integral cei aproape 200.000 de euro reprezentând amendă penală şi despăgubiri în dosarul “Meningita”. Într-o postare făcută pe pagina oficială de Facebook a unităţii medicale, reprezentanţii SJU Zalău precizează: “S-a dat sentința pentru cazul infecțiilor nosocomiale, un caz care datează din 2012, din perioada existenței “vechiului” spital. Ne cerem scuze și regretăm profund suferințele cauzate, dar dorim să se ştie că ne asumăm greșelile și vom respecta întru totul sentința și legea. Spitalul va plăti integral cei aproximativ 200.000 Euro drept despăgubire, cu promisiunea fermă că aceasta nu va afecta nici salariile angajaților, nici buna funcționare a spitalului. Vom încerca să reparăm astfel defectele trecutului și să luam toate măsurile ca acestea să nu se mai repete. Siguranța pacienților și recâștigarea încrederii lor este o prioritate!”

Managerul Liliana Neaga a mărturisit, zilele trecute, că suma nu a fost prevăzută în buget, însă vor fi identificate modalităţile prin care să fie respectată dispoziţia Curţii de Apel Cluj.
Contactat, Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj – instituţie ce are în administrare spitalul – a precizat că administraţia judeţeană nu va întinde nicio mână de ajutor în acest sens. “Spitalul trebuie să găsească resurse pentru a plăti sumele impuse de instanţă. În acest moment, nu cred că există altă soluţie decât ca Spitalul, din veniturile pe care le realizează, să achite şi despăgubirile, şi amenda penală. Nu mi se pare că am putea lua în discuţie varianta unei alocări financiare de la CJ Sălaj”.
Reamintim că săptămâna trecută, magistraţii Curţii de Apel Cluj au constatat că SJU Zalău se face vinovat de săvârşirea a patru infracţiuni de vătămare corporală din culpă, în dauna celor patru paciente îmbolnăvite cu meningită în timpul unor intervenţii chirurgicale suferite în mai 2012. Ca urmare, unitatea spitalicească a primit o amendă penală de 72.000 lei şi a fost obligată la plata, cu titlu de daune morale, a 190.000 de euro către cele patru femei.

Alte articole

9 Thoughts to “Oficialii Spitalului Judeţean, despre cazul “Meningita”: “Ne cerem scuze şi ne asumăm greşelile””

  1. Anonim

    Auziti voi : “Siguranța pacienților și recâștigarea încrederii lor este o prioritate!” De cand? De cand ati fost numita manager? Pentru ca inainte … vai, vai…! Nu cred, sau cel putin nu vad inca decizii luate in acest sens. Tot o apa si-un pamant. “Corb la corb nu-si scoate ochii!”

  2. Anonim

    am fost ieri pana la spital dar n-am vazut afisata decizia Curtii de Apel Cluj cu privire la aceasta sentinta. aceasta trebuie postata la fisierul de la intrarea principala. sau poate ca nu am vazut eu bine?

  3. Anonim

    Ar trebui afisate si anumite sesizari ale pacientilor impotriva medicilor care gresesc nu numai scrisorile de multumire si laude (in sala de asteptare pentru apartinatori). Toata stima si respectul pentru acei medici (unii nu mai sunt la Zalau), dar aveti multe vreascuri in acest spital. Inramati si astfel de sesizari pt a informa corect populatia.

  4. Anonim

    Ar trebui afisate si anumite sesizari ale pacientilor impotriva medicilor care gresesc, nu numai scrisorile de multumire se laude (in sala de asteptare pentru apartinatori sau de la fisierele sectiilor). Toata stima si respectul pentru acei medici (unii nu mai sunt la Zalau), dar aveti multe vreascuri in acest spital. Inramati si astfel de sesizari pentru a informa corect pacientii.

  5. Anonim

    Amenzile trebuie plătite de angajații vinovați nicidecum de spital.Curtea de Conturi trebuie să urmărească acest aspect.

  6. Anonim

    Acum sa-si curete rahatul intre ei. Poate ca totusi corbii isi scot ochii unii altora. Important e ca nu se plateste din bani publici (ai nostri).

  7. Anonim

    D-na.dr.manager trebuie să identifice vinovații şi sa-i pună la plată. Din bugetul spitalului nu-i permis asemenea cheltuieli.

  8. Anonim

    in acest caz spitalul trebuie sa actioneze in instanta persoanele pe care le considera vinovate. Acest lucru mai poate dura niste ani

  9. Anonim

    In cazul dr costinas tot spitalul achita pt ca acesta nu are mare lucru pe numele lui. Acelasi lucru se intampla si aici. In plus, procesul este castigat impotriva spitalului, nu a unei persoane fizice. Cred ca spitalul trebuie sa plateasca.

Leave a Comment