O nouă serie de bilete pentru tratament prin Casa Județeană de Pensii Sălaj  

Casei Județene de Pensii Sălaj i-au fost repartizate, în seria a X-a din acest an, 192 bilete de tratament balnear pentru seniorii sălăjeni, în următoarele stațiuni: 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Căciulata, Călimănești, Covasna, Felix, Govora, Herculane, Moneasa, Neptun, Olănești, Saturn, Sovata, Turda, Tușnad, Tășnad și Vatra Dornei cu începere din 10, 11 și 12 iulie (în funcție de stațiune). Biletele se pot ridica de la sediul instituției, zilnic, de luni până joi, între orele 8-14, iar vineri între orele 8-13. Data limită pentru ridicarea biletelor de tratament pentru seria 10 este 2 iulie, ora 14. În cazul neridicării biletelor până la data de 2 iulie 2018, acestea pot fi eliberate altor persoane îndreptățite, potrivit legii și în conformitate cu Criteriile de acordare a acestora, începând cu data de 3 iulie, până în data de 7 iulie 2018. Biletele de tratament se eliberează personal titularului sau unei alte persoane desemnate de către titular prin procură autentificată, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear. Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament este de 16 zile și include cazarea cu trei mese pe zi și tratamentul pentru 12 zile. Până în prezent, în 2018, la CJP Sălaj, au fost depuse 2.893 cereri privind acordarea de bilete de tratament. Persoanele interesate pot obține relații suplimentare la numărul de telefon 0260/622.990 – Compartiment Bilete de Tratament.

 

 

Alte articole

Leave a Comment