Nivelul coplăţii din Sănătate a fost redus

Mihaela Moldovan 19 septembrie 2012 0
Nivelul coplăţii din Sănătate a fost redus

Ministerul Sănătăţii a anunţat că tarifele pe care pacienţii vor fi obligaţi să le plătească atunci când merg la medic au fost diminuate, astfel că introducerea coplăţii va fi mai uşor de suportat de către populaţie. Astfel, dacă în proiectul iniţial o consultaţie la medicul de familie costa 4-5 lei, acum tariful a fost redus la 2-3 lei, în timp ce pentru investigaţiile de înaltă performanţă, pacienţii vor plăti maximum 75 de lei, faţă de circa 200 de lei cât era trecut în proiectul iniţial. Mai exact, pentru un examen RMN se va achita 50-75 lei, pentru CT – 30-50 de lei, pentru o angiografie – 25 lei, scintigrafie – 30 de lei;
De asemenea, pentru asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, pacienţii vor achita 3-4 lei pe consultaţie, pentru o şedinţă de acupunctură se va plăti 5 lei, iar pentru analize medicale de laborator între 2-10 lei. Totodată, pentru biletul de trimitere către Radiologie, Imagistică medicală şi explorări funcţionale, românii vor trebui să scoată din buzunar 2 lei, iar pentru asistenţa spitalicească -: 10-40 lei/zi, în funcţie de clasificarea spitalului.
Directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Sălaj, Marius Tăutu, ne-a declarat că aspectul coplăţii este unul care trebuie studiat cu atenţie şi că trebuie avute în vedere două lucruri: pe de-o parte, coplata va aduce bani în sistem, dar pe de altă parte trebuie analizat impactul social pe care îl va avea introducerea ei.
În ciuda faptului că tarifele au fost mişcorate, proiectul privind introducerea coplăţii în Sănătate nu este pe placul tuturor specialiştilor. Astfel, Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România susţine că proiectul este ilegal şi imoral şi că micşorarea nivelului de coplată este o măsură “populistă”, adoptată de Ministerul Sănătăţii, care vrea să “împace şi capra, şi varza, adică şi populaţia, şi FMI”, în contextul în care anul în curs este unul electoral, în toamnă urmând să aibă loc alegeri parlamentare.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »