Medicii de familie pot cere DSP Sălaj suplimentarea dozelor de vaccin

Medicii de familie pot face solicitare la direcţiile de sănătate publică în cazul în care au nevoie de suplimentarea numărului de doze de vaccin hexavalent, iar dacă DSP-ul respectiv a consumat mai repede dozele de vaccin se poate cere redirecţionarea de la judeţele unde stocurile sunt mai mari, a anunţat Ministerul Sănătăţii.
Potrivit sursei citate, pentru vaccinul hexavalent a fost încheiat contract de furnizare pentru 417.000 de doze, dintre care 160.000 cu termen de livrare luna octombrie, iar 257.000, cu termen de livrare în noiembrie.

„La data de 31 august, stocul de vaccin hexavalent la nivel naţional era de 126.871 doze, document ce poate fi vizualizat pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile actualizat lunar în perioada 15 – 18 pentru luna anterioară. Numărul de vaccinări lunare este în medie de aproximativ 42.000, aşadar stocul la nivel naţional ar acoperi necesarul pentru aproape 3 luni. În cazul în care un medic de familie are nevoie de suplimentarea dozelor de vaccin, face solicitare la DSP. Dacă DSP a consumat mai repede dozele de vaccin, există soluţii, şi anume să solicite redirecţionarea de la judeţele unde stocurile sunt mai mari”, au explicat oficialii Ministerului.
În judeţul Sălaj, ultima livrare de vaccin hexavalent s-a făcut în luna iunie a acestui an, când DSP a primit circa 2.000 de doze.

Leave a Comment