Medicii care refuză gărzile riscă sancţiuni

Mihaela Moldovan 25 septembrie 2012 1
Medicii care refuză gărzile riscă sancţiuni

Oficialii Ministerului Sănătăţii au realizat un proiect de act normativ prin care se doreşte modificarea timpului de muncă al medicilor, dar şi modalitatea de organizare şi efectuare a gărzilor în spitalele publice. Astfel, în conformitate cu legislaţia actuală, medicii încadraţi în Unităţile de Primiri Urgenţe îşi desfăşoară activitatea în două ture. Potrivit noului proiect de act normativ, însă, aceşti medici îşi vor desfăşura activitatea în două ture în sistem de 12 ore lucrate cu 24 de ore libere.
De asemenea, în cazul în care numărul medicilor este insuficient pentru ca activitatea să fie organizată conform legii, activitatea se va desfăşura în două ture de câte 7 ore. Noua iniţiativă legislativă reglementează şi aspecte legate de gărzile pe care medicii din spitale le efectuează. Mai exact, liniile de gardă au o durată de minimum 10 ore în zilele lucrătoare şi în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, maximul stabilit fiind de 24 ore.
Despre toate aceste modificări care ar putea fi aduse în sistemul sanitar, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău cred că nu sunt majore, dar că aduc clarificări acolo unde acestea lipseau. “Aceste măsuri propuse nu sunt mari, dar sunt binevenite, întrucât aduc clarificări în sistem. Noi avem în prezent o singură linie de gardă. Am mai cerut înfiinţarea uneia, dar, deşi o avem aprobată, nu avem suficient personal pentru aşa ceva”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Laurenţiu Barna.
La nivel naţional, personalul medical a atras atenţia şi asupra unui alt aspect: proiectul de lege care este în dezbatere publică are şi o prevedere conform căreia dacă nu efectuezi numărul de gărzi stabilit de medicul şef de secţie se consideră abatere. Cum acest lucru atrage după el sancţiuni, medicii nu îl privesc cu ochi buni şi intenţionează să depună amendamente vizavi de această situaţie. Despre acest aspect, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău a declarat că el va trebui înţeles de medici şi că aceştia vor fi pasibili de sancţionare, în cazul în care vor refuza să efectueze gărzile care le vor reveni.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. contabilul sanitar 25 septembrie 2012 at 16:34 - Reply

    Ce te faci cu abuzul de reducere a bonurilor de masa pentru zilele de garda? Porcul de toth isjvan a anuntat Curtea de conturi Salaj ca poate taia in carnea vie a medicilor de garda. Tot a murit, sper ca si putrezit, dar abuzul a ramas. Spun abuz, ca in alte spitale din tara se acorda 20 de bonuri de masa indiferent de numarul de zile de garda. celalalt porc, tov. Muresan F Ion a fost si mai obraznic, cand medicii au sesizat anomalia: daca nu va place, puteti pleca in alte orase! Pai sa plece el langa isjvan toth, dupa ce isi va consuma bugetul “pensiei” pe medicamentele luate. Sa mai traiasca inca 15 ani la un spital de ingrijiri paleative,sa-l injure familia si copii ca nu mai moare comunistul! Cine a gandit ca ca ei, sa pateasca tot ca ei. Nemernicii sanatatii din Salaj. Cu amantele de rigoare.

Lasa un Raspuns »