Matioc, Găvriluţ şi Majdik vor funcţia de director medical

Trei medici din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău se vor întrece pentru postul de director medical al celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ. Astfel, în cursă s-au înscris Vasile Majdik, medicul ginecolog care ocupă în prezent, această funcţie, Anamaria Matioc, medic ORL-ist, şi medicul pneumolog Gabriel Găvriluţ.
Şi actualul director financiar-contabil al Spitalului, Elena Ionescu, speră la încă un mandat. Şansele ei sunt mari, în condiţiile în care dosarul contracandidatei sale, Ruxandra Mercea, a fost respins întrucât nu a fost complet.
Managerul SJU Zalău, Laurenţiu Barna, susţine că deocamdată nu a fost stabilită durata mandatului, o decizie în acest sens urmând să fie luată după finalizarea concursului. „Mandatul anterior a fost de trei ani. Este posibil ca şi de această dată, cei care câştigă să aibă un mandat asemănător, însă, deocamdată, nu ştim sigur. Cert este că şi după ce vor fi puşi în funcţie, vor fi evaluaţi din punct de vedere al activităţii depuse”, a precizat Barna.
Întrebat dacă preferă o anumită persoană pentru funcţia de director medical, managerul SJU Zalău ne-a declarat: „Am lucrat fără probleme cu domnul doctor Majdik, dar nu pot spune că am vreo preferinţă. Este un concurs, aşa că să câştige cine e mai bun”. Concursul pentru funcţiile de director medical şi director financiar-contabil vor avea loc în 26 şi 27 noiembrie.
Un alt post scos la concurs este cel de director de îngrijiri, ocupat în prezent de Ramona Marincaş, termenul limită pentru depunerea dosarelor fiind 25 noiembrie. Potrivit lui Barna, până la această oră nu a fost depus niciun dosar. În ceea ce priveşte concursul, acesta a fost programat în 3 şi 4 decembrie.
Concurenţilor le vor fi testate cunoştinţele din legislaţia specifică postului, vor susţine o lucrare de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului şi vor trece printr-un interviu de selecţie. Viitorii ocupanţi ai fotoliilor de director medical, director financiar-contabil şi director de îngrijiri vor fi stabiliţi de către o comisie de specialitate, din care fac parte reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Sălaj, ai Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj şi ai Spitalului Judeţean.
Rezultatele concursurilor vor fi făcute publice în 29 noiembrie, respectiv în 6 decembrie.

9 Thoughts to “Matioc, Găvriluţ şi Majdik vor funcţia de director medical”

  1. maya

    D-na Matioc e o „doamna” si ii doresc f f mult succes dar totodata mi-ar parea rau dupa dansa, sa nu mai fie disponibila la cabinet!

  2. Tibi

    Este o nulitate cu ifose. Chioara intara orbilor. I-au murit laudatorii!

  3. Ciprian.

    Singurul medic capabil dintre cei trei este Majdik, pacat ca nu are caracter si este si putin incompatibil.

  4. cetatean

    un om deosebit, cu caracter, modest si bineintentionat: Gabriel Gavrilut

  5. cetatean

    d-nul gavrilut cel mai capabil

  6. Anonim

    PUNETI UN ROMAN CA DOAR NU SUNTETI PROSTI

  7. Anonim

    Majdik un dr bun dar caruia ii fug ochii dupa bani

  8. Anonim

    si eu as opta pentru un roman, ar fi bine ca in toate posturile de conducere sa fie romani, ca doar in UNGARIA nu vezi un roman in functii de conducere sa plece acolo la ei in tara

  9. cetatean al urbei

    votati inteligenta si competenta precum si bunul simt !

Leave a Comment