Legea Sănătăţii ar putea primi undă verde în octombrie

Mihaela Moldovan 12 septembrie 2012 2
Legea Sănătăţii ar putea primi undă verde în octombrie

Reprezentanţii sistemului sanitar doresc ca Legea Sănătăţii să fie adoptată de Guvern în octombrie, după ce, în ultimele luni, acest subiect a dat mari bătăi de cap autorităţilor centrale. În acelaşi timp, se doreşte ca şi sistemul de plată a pensiilor private şi aplicarea Codului de procedură penală să treacă de Executiv în noua sesiune legislativă. Ca urmare, Guvernul va aproba şi va propune Parlamentului ca dată de finalizare a procedurii legislative pentru proiectul normativ privind organizarea şi funcţionarea Sănătăţii din România luna octombrie.
Finalul de an va aduce şi alte schimbări în Sănătate, întrucât în ultimul trimestru ar trebui să fie adoptat şi un proiect de lege privind exercitarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară şi/sau alternativă, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Practicienilor de Medicină Complementară şi/sau alternativă din România.
Deocamdată, noul proiect al Legii Sănătăţii se află în dezbatere publică pe pagina web a Ministerului Sănătăţii www.ms.ro.

Schimbări la capitolul malpaxis
Viitoarea Lege a Sănătăţii propune reglementări noi la capitolul malpraxis, care prevăd reducerea timpului în care pacientul poate fi despăgubit pentru o eroare medicală, dar şi scutirea personalului medical asigurat de a mai gestiona, direct, cazurile de malpraxis în care a fost implicat. “Conform propunerilor noului proiect de lege, asiguratorul va prelua diferendul dintre pacient şi unitatea medicală. De asemenea, tot asiguratorul va fi obligat să acorde sume şi pentru despăgubirile morale, nu numai pentru cele materiale, aşa cum este situaţia în prezent. Am mai stabilit şi o serie de termene clare în care pacientul va fi despăgubit. O altă noutate este aceea că, asigurătorul va avea obligaţia să propună rezolvarea neînţelegerilor mai întâi pe cale amiabilă”, a declarat ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.
Proiectul Ministerului Sănătăţii care, în prezent se află în dezbatere publică, stabileşte cu exactitate care va fi responsabilitatea fiecărei instituţii în gestionarea cazurilor de malpraxis, fie că este vorba de spital, Colegiul Medicilor, Ministerul Sănătăţii sau asigurator, reglementare care este confuză în acest moment.
Sălăjenii privesc cu suspiciune noile reglementări, nu atât pentru că acestea nu ar aduce beneficii pacienţilor, cât mai ales pentru că se îndoiesc că măsurile anunţate prin viitorul act normativ vor fi implementate. Corina P., 33 de ani, din Zalău, ne-a declarat că de prea multe ori au fost anunţate de către Guvern modificări în diferite sectoare, care se doreau a fi în folosul masei largi a românilor, dar care au sfârşit şi au murit în faşă, cunoscută fiind “comoditatea mioritică”. “Am mai auzit poveşti frumoase care nu s-au concretizat. Eu lucrez în Învăţământ, care este un domeniu la fel de chinuit ca sistemul medical. Şi s-au mai anunţat modificări legislative peste modificări şi ne-am bucurat, ca în final totul să se sfârşească prost, în faşă. Doar este un lucru ştiut comoditatea românilor, nu?”, a întrebat retoric femeia.
Nici Cornel B., în vârstă de 35 de ani, din Zalău, nu îşi pune prea mari speranţe în noua Lege a Sănătăţii. “Atât de mult am auzit povestindu-se de această lege, încât am ajuns la concluzia că ăia de la Bucureşti nici nu au habar de ce anume vor de la ea. Nu zic nu, bine ar fi să existe nişte modificări, iar cazurile de malpraxis să fie mai aspru judecate şi sancţionate, dar mă îndoiesc că se va face aşa ceva. Câte cazuri de malpraxis aţi văzut care să fi fost penalizate la noi? Mai defel. Pe când dincolo, în restul ţărilor UE, altfel stau lucrurile. Acolo viaţa umană este altfel privită decât la noi şi asta se reflectă în tot”, a declarat Cornel B.
Nici Mădălina C., 54 de ani, din Zalău, nu are încredere în noul proiect de lege, oricât de mult şi-ar dori. “Mi-aş dori sincer să cred că se va face ceva, dar sunt atâţia ani de când ni se promit schimbări şi îmbunătăţiri, dar nu s-a făcut, de fapt, nimic, încât nu prea cred că acum se va face ceva. Asta e, mi-am pierdut încrederea”, a spus femeia.
Reticent în ceea ce priveşte serviciile medicale de care au parte românii a fost şi Kovacs-Kleh Tamas, în vârstă de 28 de ani, acesta declarând că “dacă eşti bolnav şi fără bani, nu ai nicio şansă la tratament în România, eşti gata”.
Conform datelor furnizate de către preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof, dr. Vasile Astărăstoaie, în cei 10 ani în care personalul medical s-a asigurat pentru apariţia posibilelor cazuri de malpraxis, au existat doar cinci despăgubiri, prin care au fost despăgubite doar daunele materiale, nu şi cele morale.

Comentarii

comments

2 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. anonymus benevolus 13 septembrie 2012 at 10:06 - Reply

    Esti bolnav, ai febra si versi. Mergi la UPU si esti trimis acasa ca simulezi. Peste 3 zile esti operat de peritonita purulenta generalizata. Depun reclamatie la conducerea spitalului, acesta isi declina competenta de rezolvare si o pasesaza Comitetului Etic pe spital (din care face parte si un popa?!), acesta din urma paseaza cazul la Colegiul medicilor, exact la forul care nu se ocupa cu malpraxisul. Ce e de facut? Sa aplicam dictonul chinezesc: din cele 36 de alternative, cea mai sigura e fuga!!! Sa fugim de UPU Zalau, cat ne vad ochii, oriunde numai pe miinile acestor macelari umani sa nu ajungi!

  2. Traian Basescu 14 septembrie 2012 at 13:54 - Reply

    Sanatatea e pe marginea prapastiei. Dupa ce va intra in vigoare noua lege, se va face un mare pas inainte!

Lasa un Raspuns »