Investiţie olandeză într-un centru de recuperare pentru copii

Andreea Vilcovschi 14 martie 2013 1
Investiţie olandeză într-un centru de recuperare pentru copii

VIDEO
Departamentul de copii din cadrul Centrului de Recuperare, Tratament şi Îngrijire “Acasă” Zalău, o investiţie în valoare de 750.000 de euro, a fost inaugurat joi, 14 martie, în prezenţa celor care au întins o mână de ajutor pentru ca proiectul să fie finalizat.
Decizia înfiinţării unui centru special pentru copii a venit ca urmare a creşterii numărului de copii care suferă de diverse afecţiuni motorii. “Dacă iniţial s-a pornit cu programe care priveau persoanele vârstnice, astăzi, structura de vârstă a beneficiarilor noştri este de doar 25 la sută persoane vârstnice şi 75 la sută persoane active – adulţi şi copii. În acest moment, copiii reprezintă peste 40 la sută din totalul beneficiarilor”, a explicat Leontin Băbţan, directorul Centrului “Acasă”.
Construcţia noului departament, ce se întinde pe 1.000 de metri pătraţi, a durat opt luni, finanţarea fiind asigurată, în cea mai mare parte, de către Fundaţia CaSa Olanda. Ei i se adaugă 26 de societăţi comerciale şi persoane fizice din România, care au răspuns invitaţiei de a susţine realizarea centrului pentru copii. Micuţilor cu probleme motorii le sunt puse la dispoziţie spaţii pentru kinetoterapie, electroterapie, hidroterapie, ergoterapie, cabinete medicale, de logopedie şi psihologie, dar şi spaţii hoteliere, cu o capacitate de 34 de paturi.
Spaţiul inaugurat dispune de 80 de locuri pentru copii, dintre care 25 în clinica nouă, 15, în centrul de zi, şi 40 în programul special pe care “Acasă” îl derulează în parteneriat cu autorităţile locale, pentru copiii cu cifoscolioză.
Centrul de Recuperare, Tratament şi Îngrijire “Acasă” Zalău a fost dat în folosinţă în 2004, numărul celor care au beneficiat de serviciile de asistenţă socio-medicală crescând de la un an la altul. Anual, instituţia asigură astfel de servicii pentru circa 3.400 de persoane din întreaga ţară.
“Încă de la început, intenţia noastră a fost să oferim recuperarea necesară persoanelor aflate la nevoie, astfel încât să se poată integra în societate. Cea mai mare problemă a fost că nu am avut posibilitatea de a-i ajuta pe toţi, în condiţiile în care cererea este foarte mare”, a declarat Joseph Sampermans, directorul Consiliului Director al Fundaţiei “Acasă”.
Leontin Băbţan susţine că pe lista de aşteptare se regăsesc, în acest moment, 3.250 de persoane, ceea ce face ca timpul de aşteptare pentru accesarea serviciului să fie de doi ani şi jumătate.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 15 martie 2013 at 09:32 - Reply

    Mult succes si felicitari celor de la Acasa pt serviciile oferite!!!

Lasa un Raspuns »