Insectele au trimis la Urgenţă sute de sălăjeni

Mihaela Moldovan 4 septembrie 2012 0
Insectele au trimis la Urgenţă sute de sălăjeni

Seceta şi canicula au fost două fenomene pe care sălăjenii le-au resimţit din plin în această vară. Pe fondul acestei situaţii, roiurile de insecte au devenit din ce în ce mai agresive, cauzând bătăi de cap populaţiei. Sălăjenii care au avut nevoie în ultimele luni de îngrijirile medicilor sau chiar au solicitat ambulanţa după ce au fost muşcaţi ori înţepaţi de insecte au fost numeroşi, statistica Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău arătând că, doar în week-enduri, numărul acestor cazuri a fost de aproximativ 200. Purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti respective, Codruţa Puşcaş, a declarat că pacienţii sunt atât din mediul urban, cât şi din sate. „Au fost şi pacienţi în vârstă, dar şi tineri şi copii. Cazurile sunt tratate în Urgenţă. Apoi, pacienţii trebuie să urmeze un tratament specific tratării înţepăturii de insectă”, a declarat Codruţa Puşcaş.
Sfatul medicilor în asemenea situaţii este ca pacientul să sune cât mai repede la numărul unic 112 pentru ca o ambulanţă să se ducă la faţa locului şi să acorde pacientului primul ajutor.
De obicei, înţepăturile de insecte nu sunt urmate decât de dezvoltarea unor iritaţii locale de mici dimensiuni, uşor dureroase (albină, viespe, păianjen, furnici) sau pruriginoase (ţânţar, purici, musculiţe), care trec spontan în câteva zile. Totuşi, la unele persoane care sunt alergice, o înţepătură de insectă, în special înţepătura de albină sau viespe, poate declanşa reacţii severe, ne-a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, Ligia Marincaş. Tocmai de aceea, este recomandat ca persoanele care se ştiu alergice la înţepături de insecte să evite pe cât pot locurile des frecventate de albine şi viespi, respectiv culturile de floarea soarelui şi grădinile. “Chiar şi aşa, este foarte greu să te fereşti. Poţi eventual să te protejezi purtând îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată, să nu calci pe ele, să nu le agresezi, iar dacă ajungi în apropierea stupilor, să nu foloseşti sprayuri ori antiperspirante puternice”, a declarat Ligia Marinca.

Cele mai periculoase – albinele şi viespii

Cele mai periculoase sunt înţepăturile de albine sau viespi, alergia putându-se manifesta printr-o reacţie locală extinsă, de genul unei zone umflate (edem, n.r.) mai mare la locul de înţepătură, înroşire (eritem, n.r.), mâncărime (prurit, n.r.). Această reacţie poate persista câteva zile, iar în situaţiile mai severe poate fi dublată de apariţia unei senzaţii de respiraţie dificilă, de o erupţie cutanată generalizată, la distanţă de locul înţepăturii, de stări de ameţeală, de scăderea brutală a tensiunii arteriale ori, în cazuri mai grave, de pierderea conştienţei. Toate acestea se încadrează în tabloul de şoc anafilactic, care poate pune viaţa persoanei în pericol în cazul în care nu sunt luate măsuri urgente de tratament.

Alergicii prezintă risc crescut

Potrivit medicilor, tratamentul care trebuie aplicat este decis în funcţie de funcţie de severitatea reacţiei. Astfel, în cazurile uşoare, cu simptome locale este suficientă administrarea unui antihistaminic pe cale orală şi utilizarea unui preparat corticosteroid local. De asemenea, o compresă rece poate ameliora senzaţia de durere şi edemul local. În cazurile severe, când persoanele care au suferit din cauza insectelor sunt alergice la înţepături, se poate ajunge la instalarea şocului anafilactic, care – tratat necorespunzător – poate duce la stop cardio-respirator.
Întrucât prezenţa insectelor este resimţită până spre finalul toamnei, cazurile de pacienţi ajunşi la Urgenţă cu reacţii post înţepături vor continua să fie înregistrate şi în săptămânile viitoare.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »