Încă 6.500 de doze de vaccin antigripal au ajuns în judeţul Sălaj

Ministerul Sănătății a încheiat demersurile pentru achiziția unui număr suplimentar de 300.000 doze vaccin gripal, care se adaugă celor un milion achiziționate deja pentru campania de vaccinare 2018-2019.

În urma catagrafierii populaţiei din judeţ a fost stabilit un necesar de 20.400 de doze, însă Ministerul a decis să aloce Sălajului, pentru sezonul iarnă 2018-2019, 12.250 de doze, care vor fi distribuite în tranşe. Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Sălaj a primit 8.600 de doze, în trei tranşe, atât pentru cabinetele medicilor de familie, cât şi pentru imunizarea cadrelor medicale și a personalului auxiliar din sistemul sanitar. Ultima tranşă, de 6.500 de doze de antigripal a fost livrată în cursul zilei de joi şi, după cum susţine Ligia Marincaş, directorul DSP Sălaj, este destinată persoanelor din grupele de risc.
Potrivit sursei citate, din cele 1.100 de vaccinuri distribuite în prima etapă, au fost administrate pacienţilor aproape 800.

În grupele de risc sunt incluse persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau virusul imunodeficienţei umane; gravidele; medicii, cadrele sanitare medii şi personalul auxiliar, atât din spitale cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii; persoanele, adulţii şi copiii din instituţii de ocrotire socială precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt; toate persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 65 de ani.

Institutul Național de Sănătate Publică a informat Ministerul Sănătății că în primele două săptămâni de supraveghere nu s-au înregistrat cazuri de gripă confirmate cu laboratorul, morbiditatea prin infecții respiratorii acute încadrându-se în intervalul așteptat.

La nivel național, în cea de-a doua săptămână de supraveghere, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 82.799, cu 1,8 la sută mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent. În săptămâna 7-14 octombrie, s-au înregistrat la nivel național 12 cazuri de gripă clinică.

În perioada amintită, peste 1.800 de sălăjeni au fost diagnosticaţi cu viroze şi 183, cu pneumonii. Nu a fost înregistrat niciun caz de gripă.

Autorităţile reamintesc populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnavirilor prin gripă şi recomandă tuturor celor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit. De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.

Leave a Comment