În week-end,75 de internări la Spitalul Judeţean

Mihaela Moldovan 21 august 2012 0
În week-end,75 de internări la Spitalul Judeţean

Peste 300 de persoane au avut nevoie de îngrijirile medicilor din Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în week-end, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale respective, Codruţa Puşcaş.
Ca frecvenţă a diagnosticelor, fracturile, entorsele şi contuziile se situează în topul urgenţelor, 86 de persoane fiind depistate cu asemenea probleme de către medicii din UPU, cu patru mai puţine decât în week-endul anterior. Finalul de săptămână nu a fost liniştit nici pentru cei 19 sălăjeni care au avut nevoie de ajutorul medicilor din cauza hipertensiunii arteriale, în acelaşi interval de timp fiind înregistraţi şi şase pacienţi răniţi în agresiuni.
De asemenea, alţi doi pacienţi au avut nevoie de îngrijirile personalului medical din Urgenţă după ce au consumat băuturi alcoolice peste măsură, iar două persoane au ajuns la medic după ce au fost muşcate de animale.
La finalul săptămânii trecute la Urgenţa celui mai mare spital din Sălaj au ajuns şi 20 de persoane care suferă de boli de stomac, diagnosticele puse de medici fiind enterocolite, gastroduodenite şi gastrite. De remarcat că aceste cazuri au fost cu şase mai puţine decât cele înregistrate în week-endul anterior.
Cu colică abdominală au fost depistaţi patru pacienţi, în timp ce 20 de gravide au avut nevoie de ajutorul medicilor pentru a aduce pe lume bebeluşi.
Potrivit sursei citate, în week-end, au ajuns la UPU 305 de persoane. Din totalul de cazuri, 99 au însemnat cazuri de urgenţe reale, iar pentru 75 de pacienţi, medicii au dispus internarea.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »