Fracturile, entorsele şi gastritele – în topul urgenţelor de week-end

Mihaela Moldovan 3 septembrie 2012 0
Fracturile, entorsele şi gastritele – în topul urgenţelor de week-end

Peste 300 de persoane au avut nevoie de îngrijirile medicilor din Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în week-end, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale respective, Codruţa Puşcaş.
Ca frecvenţă a diagnosticelor, fracturile, entorsele şi contuziile se situează în topul urgenţelor, 99 de persoane fiind depistate cu asemenea probleme de către medicii din UPU, cu 26 mai puţine decât în week-endul anterior. Finalul de săptămână nu a fost liniştit nici pentru cei cinci sălăjeni care au avut nevoie de ajutorul medicilor din cauza hipertensiunii arteriale, în acelaşi interval de timp fiind înregistraţi şi cinci pacienţi răniţi în agresiuni.
De asemenea, alţi patru pacienţi au avut nevoie de îngrijirile personalului medical din Urgenţă după ce au consumat băuturi alcoolice peste măsură, tot patru fiind numărul celor care au ajuns la medic după ce au fost muşcaţi de animale.
La finalul săptămânii trecute la Urgenţa celui mai mare spital din Sălaj au ajuns şi 21 de persoane care suferă de boli de stomac, diagnosticele puse de medici fiind enterocolite, gastroduodenite şi gastrite. De remarcat că aceste cazuri au fost cu 14 mai puţine decât cele înregistrate în week-endul anterior.
Cu colică abdominală şi biliară au fost depistaţi doi pacienţi, în timp ce 17 de gravide au avut nevoie de ajutorul medicilor pentru a aduce pe lume bebeluşi.
Potrivit sursei citate, în week-end, au ajuns la UPU 304 de persoane. Din totalul de cazuri, 96 au însemnat cazuri de urgenţe reale, iar pentru 80 de pacienţi, medicii au dispus internarea.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »