Clădirea Policlinicii Stomatologice, soluţie de rezervă pentru Secţia Dermato-Venerice

Andreea Vilcovschi 28 ianuarie 2013 0
Clădirea Policlinicii Stomatologice, soluţie de rezervă pentru Secţia Dermato-Venerice

Autorităţile judeţene vor scoate la licitaţie publică clădirea în care funcţionează în prezent Policlinica Stomatologică, situată pe strada Păcii, nr. 10, din Zalău, au decis, ieri, aleşii judeţului, în prima lor şedinţă din acest an. Măsura vine după ce anteriorul contract, semnat între chiriaşi şi Ministerul Sănătăţii, a expirat.

“Când imobilul de pe strada Păcii a trecut din proprietatea Ministerului Sănătăţii în cea a Consiliului Judeţean Sălaj (în anul 2002 – n.red.), medicii şi tehnicienii au avut un timp chiria reglementată prin ordin al autorităţii centrale. Acea perioadă s-a încheiat, prin urmare trebuie organizată o licitaţie”, a declarat Tiberiu Marc, preşedintele CJ Sălaj. Potrivit spuselor sale, licitaţia va porni de la preţul pieţei, respectiv 16 lei/metru pătrat/lună pentru spaţiile cu activităţi medicale şi 15 lei/metru pătrat/lună pentru spaţiile comune.

“Obligaţia noastră este să obţinem venituri din spaţiile pe care le deţinem. Intenţionăm să dăm o altă destinaţie clădirii, motiv pentru care va fi introdusă o clauză în caietul de sarcini, care se prevadă că respectivul contract poate fi reziliat unilateral, în momentul în care apreciem că avem nevoie de spaţiul de pe strada Păcii. Când acest lucru se va întâmpla, chiriaşii vor avea obligaţia să elibereze spaţiul”, a precizat Marc. Oficialul a mai spus că această clădire poate constitui o soluţie de rezervă pentru Secţia Dermato-Venerice a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, care trebuie să se mute în scurt timp din imobilul de pe strada Corneliu Coposu, retrocedat moştenitorului fostului proprietar. “Ne-am dori ca Secţia Dermato-Venerice să fie mutată într-un spaţiu ce urmează să fie amenajat la Spitalul Judeţean, însă vrem să avem şi o alternativă”, a explicat Tiberiu Marc.

Dată fiind această situaţie, consilierul conservator Mircea Gheţe a propus colegilor săi închirierea pe durată determinată a spaţiilor în cauză, cu posibilitate de prelungire a termenului, pentru a evita riscul unei acţiuni în instanţă iniţiate de chiriaşi. Propunerea a fost acceptată de toţi membrii Consiliului Judeţean, astfel că imobilul va fi închiriat, într-o primă fază, pe o perioadă de doar şase luni. După cum a ţinut să meţioneze şeful administraţiei judeţene, actualii chiriaşi nu vor fi avantajaţi la licitaţie.

Policlinica Stomatologică are o suprafaţă de aproape 430 metri pătraţi, mai mult de jumătatea fiind destinate de cabinete ce oferă servicii medicale. În prezent, în instituţie există 19 cabinete, din care funcţioneză doar cinci.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »