Cancerul face ravagii printre sălăjeni

Mihaela Moldovan 10 octombrie 2012 1
Cancerul face ravagii printre sălăjeni

Peste 100.000 de bolnavi de cancer sunt înregistraţi la ora actuală în România, această maladie fiind un diagnostic de mult prea multe ori de neînvins, în ţara noastră. La această stare de fapt contribuie şi prezentarea tardivă la medic, ştiut fiind că, din varii motive, care ţin de lipsa de bani, frică, indolenţă ori neştiinţă, numeroşi români amână prezentarea la cabinetul medical până în ultimul moment. Aşa se face că şi acele tipuri de cancer care sunt vindecabile ajung bătălii pierdute cu viaţa din cauza diagnosticării tardive.

Sute de diagnostice noi anual

În Sălaj, statisticile ultimilor ani arată că sute de persoane aud cruntul diagnostic atunci când se prezintă la medic. Astfel, potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, în 2010 au fost luate în evidenţă 662 de cazuri noi, în timp ce anul trecut au fost diagnosticate cu această boală 642 de persoane. „Din totalul de cazuri noi înregistrate anul trecut, 234 au provenit din mediul urban, iar 408 – din mediul rural. Este vorba de 15 persoane depistate cu afecţiuni ale pielii, 56 de cancere mamare, 32 – de col uterin, corp uterin şi ovar, 78 – bronhopulmonare, 56 de cazuri de cancer de stomac şi 43 de cazuri de cancer de prostată”, a declarat directorul DSP Sălaj, Ligia Marincaş. În total, în evidenţa anului trecut au fost 4.224 de bolnavi de cancer, din care 1.666 din mediul urban, iar restul de 2.558 din comunele judeţului.
La fel de îngrijorătoare şi neagră este şi statistica pentru primele şase luni ale anului în curs, în intervalul ianuarie – iunie fiind depistaţi cu cancer 152 de sălăjeni. Dintre ei, 65 sunt din urban, iar 86 din mediul rural, a precizat Ligia Marincaş. Potrivit sursei citate, din totalul diagnosticurilor puse în prima jumătate a anului în curs, trei sunt cancer de piele, 14 – cancere mamare, cinci – cancere de col uterin, corp uterin şi ovar, 18 – bronhopulmonare, 13 – de stomac, iar 11 – de prostată. „În acest an, în evidenţă avem 4.304 de bolnavi de cancer, din care 1.619 provin din mediul urban, iar restul de 2.585 din mediul rural”, a declarat Ligia Marincaş.

S-a sinucis din cauza cruntului diagnostic

Cum boala este extrem de greu de tratat, mai ales dacă nu este depistată la timp, tratamentul, durerile şi sperenţele care se împuţinează de la o zi la alta fac viaţa un chin atât pentru bolnav, cât şi pentru familia acestuia.
Uneori, moartea este văzută ca o izbăvire de către cel aflat pe patul de suferinţă, lucru care s-a întâmplat şi în cazul unui bărbat în vârstă de 74 de ani, din localitatea Giurtelecu Şimleului. Chinuit de boală şi de diagnosticul fatal pus de medici, care îl depistaseră cu cancer, bătrânul Vasile Gorgan a ales, cu trei luni în urmă, să îşi scurteze suferinţa aruncându-se în fântâna cu o adâncime de 12 metri, aflată în curtea casei. Totul s-a petrecut la jumătatea lunii iulie, în doar câteva minute în care bătrânul a fost scăpat din ochi de către familie. Acesta a fost ajutat de nora sa să se întoarcă de la vecini, cărora le făcuse o vizită, şi o rugase pe femeie să îl aşeze în ogradă la umbră. Când s-a întors să îl caute, însă, femeia nu l-a mai găsit şi abia după câteva minute i-a dat prin minte să se uite în fântâna aflată în apropiere şi care era descoperită. “M-am gândit că e acolo de cum am dat cu ochii de fântâna descoperită. Am mers şi la vecini, i-am chemat. Nu a mai putut îndura boala”, a declarat femeia. Şi fiul vitreg al bătrânului, Dorel Ardelean, este de părere că bătrânul s-a aruncat înadins în fântână pentru a-şi curma suferinţa. “În urmă cu câteva luni bune, aproape de Paşte, a fost diagnosticat la Zalău cu ciroză şi cancer la stomac. La începutul lunii iulie, l-au externat definitiv de la Zalău şi ne-au spus că nu mai au ce să îi facă, pentru că a ajuns în ultimul stadiu. Nu ştiu cât mai avea de trăit, o lună, două, dar nu trebuia să facă ce-a făcut. Eu ştiu că s-a aruncat în fântână din cauză că nu a mai putut suporta durerile şi chinul”, a declarat Dorel Ardelean.
Potrivit acestuia, bătrânul nu ar fi fost bolnăvicios în ultimii ani, iar la medic s-a prezentat tardiv, când specialiştii nu l-au mai putut salva. Ştiind că sfârşitul îi este aproape şi cu trupul chinuit de dureri groaznice, bătrânul Vasile Gorgan suferea teribil. “Nu putea să înghită mai nimic, avea dureri groaznice. Era chinuit de boală”, ne-a spus Dorel Ardelean.

Ucide mai mult decât SIDA, TBC şi malaria la un loc

La nivel mondial, cancerul este responsabil de unul din opt decese, mai mult decât SIDA, tuberculoza şi malaria la un loc. În fiecare an, peste 12 milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer şi 7,6 milioane de oameni pierd lupta cu boala. Trist este că fără îmbunătăţiri şi investiţii majore în extinderea serviciilor medicale, multe din cancerele prevenibile şi curabile vor continua să ucidă. Datele statistice din ultimii ani plasează România printre ţările situate pe un loc mediu în ceea ce priveşte rata standardizată a mortalităţii în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, cu ratele de incidenţă şi de prevalenţă mai mici, dar cu tendinţă crescătoare. Există o tendinţă de creştere lentă a îmbolnăvirilor şi a mortalităţii prin cancer, atât în mediul urban cât şi în rural, la ambele sexe.
Din punct de vedere al structurii morbidităţii şi al mortalităţii pe sexe, în raport cu localizarea tumorală, statisticile recente arată o situaţie gravă. Astfel, la bărbaţi, pe primul loc al ratelor de mortalitate prin cancer se situeaza cancerul bronhopulmonar, colorectal, de prostată, de stomac, vezica biliara si bolile maligne de sistem. La femei, prima cauză de deces prin tumorile maligne este cancerul mamar, urmat de tumorile maligne ale aparatului genital (col uterin, corp uterin, ovar), de cancerele colorectal, bronhopulmonar şi bolile maligne de sistem.
Riscul de cancer poate fi redus prin câteva măsuri simple: alimentaţie variată şi sănătoasă, menţinerea greutăţii corporale normale, activitate fizică regulată, limitarea consumului de alcool, renunţarea la fumat şi evitarea expunerii la fumat pasiv, evitarea expunerii excesive la soare şi protejarea împotriva infecţiilor care pot determina cancer etc.

Comentarii

comments

Un Comentariu »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. anonymus benevolus 10 octombrie 2012 at 20:50 - Reply

    Nici tovarasul Muresan F. Ion, iubitul fiu al orasului pana in 1989 22 decembrie, ulterios managerul comunist al spitalului zalau nu este scutit de aceasta boala. Totusi, ii dorim un tratament lung, descurajant, insistent si inutil (ca in orice forma de cancer), sa beneficieze si el de inteleptele masuri de compensare a medicamentelor la care a contribuit din plin. Tratamentul paleativ indelungat, de vreo15-20 de ani, il va invata minte sa nu mai minte (macar in Iad, caci de Rai – nici vorba, stimate tovarase!

Lasa un Raspuns »