Campania de vaccinare antigripală începe cu întârziere în Sălaj

Mihaela Moldovan 2 noiembrie 2012 0
Campania de vaccinare antigripală începe cu întârziere în Sălaj

Ca în fiecare an, imunizarea populaţiei ar fi trebuit să demareze la începutul lunii octombrie, lucru pe care l-a şi anunţat în septembrie fostul ministru al Sănătăţii Vasile Cepoi. Totuşi, nici până acum cele aproximativ 45.000 de doze de vaccin pe care Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj le-a cerut pentru sezonul rece 2012 – 2013 nu au ajuns în judeţ. “Am trimis Ministerului Sănătăţii solicitarea pe baza catagrafiei făcute la nivel de judeţ. Deocamdată, nu am primit dozele de vaccin. De îndată ce se va face repartiţia acestora, vom merge la Bucureşti să le ridicăm”, a declarat directorul DSP Sălaj, Ligia Marincaş.
Situaţia din Sălaj se repetă şi în restul judeţelor, dat fiind că vaccinul este achiziţionat prin licitaţie de către autorităţile centrale, iar una din licitaţii a fost anulata, trebuind reluat tot procedeul de la zero.
Ligia Marincaş susţine că începutul sezonului rece reprezintă perioada optimă pentru începerea vaccinării. “Majoritatea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire se vaccinează antigripal chiar la începutul sezonului rece, dar sunt şi persoane care solicită administrarea produsului chiar şi în luna ianuarie. Pentru protejarea organismului împotriva îmbolnăvirii perioada optimă este începutul sezonului rece”, a menţionat Ligia Marincaş.

Vârstnicii şi gravidele, în capul listei

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită vor fi imunizate cu prioritate persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical. Faţă de iarna trecută există câteva diferenţe în ceea ce priveşte categoriile populaţionale considerate la risc. “Dacă în sezonul rece trecut de imunizarea gratuită împotriva gripei au beneficiat cei cu boli cronice, cu precădere respiratorii şi cardiovasculare, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical şi studenţii în practică în unităţile sanitare, în această iarnă vor avea prioritate la vaccinare gravidele, bolnavii cronici cu vârste între şase luni şi 64 de ani, medicii, personalul auxiliar şi cadrele sanitare din spitale şi unităţi ambulatorii, salariaţii din instituţiile de ocrotire socială, persoanele instituţionalizate în centre de ocrotire socială, bolnavii îngrijiţi la domiciliu şi care prezintă risc de îmbolnăvire”, a precizat Marincaş.
Campania de vaccinare antigripală se va derula, ca în fiecare an, prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, iar acţiunea ar putea începe în a doua jumătate a lunii noiembrie,

Vaccinuri de 11,9 milioane de lei

Suma pe care Ministerul Sănătăţii a alocat- pentru achiziţionarea vaccinurilor este 11,9 milioane de lei, iar dozele pentru vaccinare vor fi cumpărate din străinătate. Compoziţia vaccinului este aceeaşi de 2 ani de zile, cu mici modificări ale subtulpinilor. Acesta este primul an când pentru această campanie nu sunt folosite vaccinurile produse de Institutul “Cantacuzino”, din cauză că linia de producţie a instituţiei a fost închisă, după ce, în ianuarie, mai multe loturi cu doze de vaccin fabricate aici au fost retrase, din cauza unei concentraţii scăzute a tulpinei B.
Persoanele pentru care nu va mai exista vaccin antigripal la medicii de familie şi le pot achiziţiona din farmacii, la preţuri care variază între 30 – 50 de lei/doză.
Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să asculte sfatul medicilor, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor.
În sezonul rece anterior, la nivel de judeţ au fost imunizate antigripal peste 10.300 de persoane. Faţă de anii anteriori, iarna trecută nu a fost înregistrat niciun caz de gripă în judeţ. Vaccinul gripal sezonier 2011-2012 a cuprins trei tulpini, respectiv A/California/7/2009/(H1N1), care este şi tulpina pandemică, A/Parth/16/2009(H3N2) şi B/Brisbane/60/2008.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »