Cabinet medical şcolar nou în Zalău

Mihaela Moldovan 19 noiembrie 2012 0
Cabinet medical şcolar nou în Zalău

 

Situaţia cabinetelor de medicină şcolară din judeţ a fost adusă în discuţie, vineri, în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural, Sălajul având în prezent doar şase astfel de cabinete, la care sunt nevoiţi să se adreseze aproximativ 40.000 de elevi. Astfel, trei cabinete sunt în Zalău: Cabinetul nr. 1 se află la Colegiul Naţional „Silvania”, Cabinetul medical nr. 2 este la Colegiul „Alesandru Papiu Ilarian”, iar al treilea – la Grupul Şcolar „Voievodul Gelu”, celelalte trei cabinete medicale şcolare fiind în Jibou, Cehu Silvaniei şi Şimleu Silvaniei.

Cum numărul acestor puncte este extem de mic faţă de numărul extrem de mare de copii care beneficiază de serviciile lor, este o certitutine faptul că personalul medical este copleşit de volumul mare de lucru. În plus, medicii şi asistenţii din aceste cabinete sunt puţini, deficitul de personal caracterizând şi acest segment al sistemului medical.

În cadrul întâlnirii de vineri, primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, a subliniat tocmai acest aspect al numărului deficitar de angajaţi din aceste cabinete şi a spus că a cerut deblocarea unor posturi care să permită angajarea de oameni noi în sistem. „Problema cu care ne confruntăm ţine de personalul insuficient. Am făcut o adresă pentru deblocarea unor posturi de medici şi asistenţi, sperăm să se rezolve”, a spus Radu Căpîlnaşiu.

Acesta a avut şi o veste bună pentru elevii zălăuani: administraţia municipală s-a implicat în amenajarea unui cabinet de medicină şcolară nou, care va funţiona în incinta Şcolii Gimnaziale „Simion Bărnuţiu”. Spaţiul necesar înfiinţării acestui punct a fost deja identificat şi va fi amenajat în cel mai scurt timp posibil.

În acelaşi cadru, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sălaj, Ligia Marincaş, a declarat că toate cele şase cabinete din judeţ se află în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, fiind organizate şi coordonate din punct de vedere profesional de către DSP. În comune, elevii sunt consultaţi de medicii de familie.

 

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »