Bolnavii de tuberculoză – în atenţia autorităţilor centrale

Mihaela Moldovan 3 octombrie 2012 0
Bolnavii de tuberculoză – în atenţia autorităţilor centrale

Ministerul Sănătăţii (MS) a lansat Planul Naţional de Prevenire şi Management al Tuberculozei Multidrog-Rezistente (TB-MDR) în România, scopul urmărit fiind dezvoltarea reţelei naţionale de tratament al acestei boli. Potrivit reprezentanţilor MS, prin acest plan, intervenţiile vizează identificarea cazurilor de TB-MDR și diagnosticarea corectă a profilului de rezistență, managementul adecvat al fiecărui caz identificat şi atenția specială acordată unui grup cu risc evolutiv sever și cu risc de transmitere de germeni MDR ridicat.
Statisticile Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj arată că, din 2009 şi până în prezent, au fost depistaţi cu tuberculoză peste 450 de sălăjeni, printre cei diagnosticaţi cu această boală a sistemului respirator aflându-se chiar şi micuţi de doar câţiva ani.
Tuberculoza este recunoscută drept o problemă de sănătate publică chiar dacă în ultimele decenii numărul de cazuri a diminuat semnificativ în zonele dezvoltate ale planetei, grație măsurilor de limitare a extinderii contaminării și a tratamentului eficient al cazurilor diagnosticate. În prezent, însă, amenințarea tuberculozei a fost agravată de creșterea numărului de cazuri determinate de Mycobacterium tuberculosis rezistent la unele antituberculoase. Această evoluție indusă chiar de utilizarea antituberculoaselor a fost accelerată atât de folosirea lor inadecvată (doze insuficiente, administrări prea spațiate, scheme mult prea simplificate), cât și de lipsa de aderență la tratament şi ulterior de transmiterea acestor germeni modificați în grupuri de pacienți defavorizate.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »