Bani europeni pentru cabinetele medicale din mediul rural

Mihaela Moldovan 5 septembrie 2012 0
Bani europeni pentru cabinetele medicale din mediul rural

Cadrele medicale care deţin sau intenţionează să înfiinţeze cabinete medicale în zonele rurale, precum şi societăţile medicale din aceste zone pot obţine finanţare nerambursabilă pentru activitatea pe care o desfăşoară, prin intermediul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală derulat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Anunţul a fost făcut ieri de Ministerul Sănătăţii, după ce luni s-a deschis linia de finanţare din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, axa III, măsura. 3.1.2. – Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi, potrivit paginii de web www.apdrp.ro, a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală.
Conform Programului, medicii, dar şi societăţile comerciale din mediul rural pot obţine fonduri nerambursabile pentru a realiza investiţii în serviciile de sănătate umană, asistenţă medicală ambulatorie şi stomatologică, asistenţă medicală generală, specializată, dar şi în alte domenii (dispozitive medicale). Suma pusă la dispoziţie prin acest Program, măsura 3.1.2 este de 134,6 milioane de euro, sesiunea pentru depunerea de proiecte desfăşurându-se în perioada 3 – 28 septembrie 2012.
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) este Autoritatea de Management a acestui Program şi aparţine Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Informaţii detaliate, inclusiv Ghidul Solicitantului, pot fi obținute pe pagina Programului Naţional de Dezvoltare Rurală: www.apdrp.ro

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »