Avizul de la medicina muncii, obligatoriu pentru medicii pensionari

Cei 26 de medici pensionari din Sălaj au nevoie pe lângă avizul de la psihiatru, şi de viza medicului de medicina muncii, precum şi de un referat al ordonatorului principal de credite, pentru a continua să profeseze într-o unitate medicală publică. Potrivit lui Liviu Oroianu, preşedintele Colegiului Medicilor Sălaj, decizia a fost emisă recent de Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor din România. „Dacă până în prezent, erau solicitată doar o fişă medicală şi o adeverinţă din care să reiasă faptul că medicul respectiv este clinic sănătos, acum, se mai cer în plus încă două documente. Este vorba de avizul de la medicina muncii şi un referat al ordonatorului de credite. Medicii pensionari care nu vor avea documentele menţionate nu îşi vor putea încheia un contract de colaborare cu un spital public”, a explicat medicul sălăjean. Potrivit acestuia, în prezent, în Sălaj, au încheiate astfel de contracte 26 de medici pensionari, cei mai mulţi dintre aceştia, respectiv 13, desfăşurându-şi activitatea la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. „La Spitalul Orăşenesc din Jibou avem patru medici pensionari, la cel din Şimleu Silvaniei, şapte, la Crasna, un singur medic şi de asemenea, în aceeaşi situaţie se mai regăseşte şi un medic de familie”, a precizat Liviu Oroian.

Potrivit deciziei Colegiului Medicilor, pentru obţinerea avizului pentru continuarea activităţii sunt necesare documente precum: cererea medicului, cu menţionarea expresă a faptului că este de acord să desfăşoare activitate medicală, peste vârsta de pensionare, în unitatea medicală respectivă, copie a actului de identitate, certificatul de sănătate, care va conţine şi viza de la medicul psihiatru, copia asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv, dovada efectuării a minimum 40 de ore de educaţie medicală continuă, în ultimele 12 luni, şi un referat al ordonatorului principal de credite, prin care să fie certificat deficitul de personal la nivelul unităţii medicale respective, inclusiv, dacă este cazul, pentru linia de gardă, şi care să aibă anexată dovada scoaterii postului la concurs, precum şi precizarea datei următoare în care postul urmează să fie din nou scos la concurs. “Certificatul de sănătate va conţine obligatoriu viza medicului psihiatru, cu menţiunea <<apt să lucreze în domeniul sanitar>>, şi viza medicului de medicina muncii, cu menţiunea <<apt să lucreze în specialitate>> – specialitatea medicului pentru care se eliberează certificatul de sănătate”, mai precizează sursa citată.

5 Thoughts to “Avizul de la medicina muncii, obligatoriu pentru medicii pensionari”

  1. […] Via: Avizul de la medicina muncii, obligatoriu pentru medicii pensionari […]

  2. Zălăuan

    În sănătate locurile libere sunt completate cu personal pensionar, medici, asistente, foarte bine. Nu înţeleg însă de ce în alte domenii,cum ar fi învăţământul, locurile libere se completează cu suplinitori, care greu iau un cinci la Titularizare.

  3. usl

    Mai lasati-ma cu medicii pensionari,este la fel ca si cu alte profesii.La v70;80 de ani ce mai face un medic pensionar,este la curent cu tehnica,cu aparatura moderna inclusiv PC? Povesti .Nu incap cei tineri de besinosi ,asta-i adevarul nu ca fara ei ar fi mare bai!Gata cu stilul comunist!
    Stau acolo ca la hotel si mai sint serviti pe banii spitalului.

  4. Procuror DNA

    Consiliul Judetean sa faca bine sa organizeze concursuri pentru ocuparea posturilor respective, cati medici tineri pleaca din tara ca nu au locuri unde sa munceasca!!! Un medic format profesional acum 45-50 de ani, este depasit profesional,sa nu veniti cu argumentul experientei.Edificator in acest sens sunt parerile medicilor de la Cluj, unde ajung, in final,multi pacienti din Salaj,referitor la competentele profesionle ale din Salaj.Nu mai punem problema ca sunt unii dintre acesti medici pensionari,care lucreaza in continuare si care au certificate de handicapat.Nu platesc impozit,au pensie f.mare si mai luam si salarii serioase +ciubucurile de rigoare- asa sa tot fii medic pana la 100 de ani!!!!!!! Care este explicatia d-lui TIBERIU MARC, sa o faca publica inaintea DNA-lui – parerea mea!

  5. Procuror DNA

    Consiliul Judetean sa faca bine sa organizeze concursuri pentru ocuparea posturilor respective, cati medici tineri pleaca din tara ca nu au locuri unde sa munceasca!!! Un medic format profesional acum 45-50 de ani, este depasit profesional,sa nu veniti cu argumentul experientei.Edificator in acest sens sunt parerile medicilor de la Cluj, unde ajung, in final,multi pacienti din Salaj,referitor la competentele profesionle ale din Salaj.Nu mai punem problema ca sunt unii dintre acesti medici pensionari,care lucreaza in continuare si care au certificate de handicapat.Nu platesc impozit,au pensii f.mari si mai iau si salarii serioase +ciubucurile de rigoare- asa sa tot fii medic pana la 100 de ani!!!!!!! Care este explicatia d-lui TIBERIU MARC, sa o faca publica inaintea DNA-lui – parerea mea!

Leave a Comment