Aspirina – scut pentru sănătate sau inamic de temut?

Noi studii medicale relevă o față mai puțin cunoscută a acidului acetilsalicilic, substanța activă de bază ce intră în compoziția celui mai popular medicament al tuturor timpurilor, aspirina. Persoanele cu vârste de peste 75 de ani care iau aspirină zilnic pentru a preveni crizele cardiace și accidentele vasculare cerebrale (AVC) se confruntă cu un risc sporit de hemoragii digestive potențial fatale, avertizează un studiu dat publicității în Franța și Marea Britanie. Acest studiu le recomandă pacienților care urmează acest tratament să ia în paralel medicamente care reduc aciditatea gastrică (numite inhibitori ai pompei protonice, IPP) pentru a diminua aceste riscuri.

Între 40 și 60 la sută dintre cei de peste 75 de ani din SUA și Europa iau zilnic aspirină sau alte medicamente destinate fluidificării sângelui, relevă studiul. Acest tratament pe viață în doză scăzută este recomandat pacienților care au suferit deja un atac cardiac sau un accident vascular cerebral.
Autorii studiilor subliniază că testele din care rezultă această recomandare au fost făcute pe pacienți în vârstă de mai puțin de 75 de ani care luau aspirină de numai câțiva ani. Din acest motiv este dificil de evaluat creșterea riscurilor hemoragice (în principal la stomac și intestine) odată cu vârsta.
O echipă a universității din Oxford a monitorizat peste 3.000 de pacienți victime ale unui atac cardiac sau ale unui AVC care luau aspirină (sau echivalentul ei) de mai mulți ani.

Jumătate dintre acești pacienți aveau 75 de ani sau peste la începutul acestui studiu. în următorii zece ani, 314 dintre ei au fost spitalizați pentru o hemoragie. Or acest risc crește odată cu vârsta. Pentru cei mai tineri de 65 de ani, rata anuală de spitalizare pentru o hemoragie este de 1,5 la sută. Aceasta crește la 3,5 la sută pentru cei din segmentul de vârstă 75-84 de ani și la 5 la sută pentru cei care au peste 85 de ani.
Riscul ca aceste hemoragii să provoace un handicap sau să fie fatale crește în același mod.
„Știm deja că aspirina crește riscul de hemoragie la pacienții în vârstă. Dar studiul nostru permite o evaluare mai bună a proporțiilor acestei creșteri și a gravității consecințelor”, a comentat într-un comunicat responsabilul pentru acest studiu, Peter Rothwell, un celebru neurolog și cercetător științific. Cercetătorii adaugă că dacă acești pacienți ar lua IPP, riscurile de hemoragie s-ar putea reduce cu până la 90 la sută.
„Folosirea de IPP pe termen lung poate comporta câteva mici riscuri (…) dar aceste noi date arată că beneficiul depășește riscul la persoanele cele mai în vârstă”, a dat asigurări profesorul Rothwell.
Potrivit autorilor studiului, tratamentul cotidian care combină aspirina (sau echivalentul ei) și IPP la acești pacienți ar trebui supravegheat și reevaluat o dată la 3 sau 5 ani.

 

 

One Thought to “Aspirina – scut pentru sănătate sau inamic de temut?”

  1. Anonim

    Decebal Vasilică Popescu, un celebru olog și cercetător al medicinei fără sursă de pe internet, a zis altceva.

Leave a Comment