Apă minerală plină de mizerii și colonii de bacterii nocive: cinci sortimente de care trebuie să vă feriți

Cinci sortimente de apă de masă şi de izvor, comercializate în continuare în unele magazine en-gros și supermarketuri din întreaga ţară, implicit şi pe cuprinsul comercial al judeţului Sălaj, nu doar că nu sunt bune pentru consum, întrucât nu respectă indicatorii microbiologici, ci sunt adevărate “bombe bacteriologice”, prin conţinutul în elemente nocive care depăşeşte cu mult standardele microbiologice admise de legislaţia în vigoare, ne avertizează specialiştii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

 Regăsim, încă, pe rafturile unor magazine aceste ape minerale care reprezintă, din păcate, doar o parte dintre cele care sunt cel puţin neconforme şi improprii consumului. Dacă adăugăm faptul că din aceste ape preparăm şi hrana sugarilor – cea mai vulnerabilă categorie când vine vorba despre riscurile bacteriologice, atunci avem tabloul complet al inconştienţei acestor producători de “ape de consum” care continuă să vândă sub ochii autorităţilor ape care ne bagă în spital.

Ultimele analize efectuate de ANPC ne avertizează asupra acestor cinci ape minerale, ale căror buletine de analiză seamănă mai degrabă cu buletinele unor arme de exterminare în masă decât cu o analiză la o apă pe care o beau şi bebeluşii şi adulţii ori vârstnicii: Winny- apă izvor plată, îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 2 litri (2l), nu corespundea microbiologic, parametrul NTGufc/cm3 (unitati formatoare de colonii bacteriologice), la 22 grade Celsius (gr C) valoare obţinută era de 1.000, faţă de limita prevăzută de 100, iar la 37grC valoarea obţinută era de 600 faţă de limita prevăzută de 20.

Apa de masă necarbogazoasă Aro, ce putea fi găsită în magazinele metro dar care poate fi cumpărată și din magazine mai mici, de genul celor ABC, îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 2 litri, nu corespundea microbiologic, parametrul NTGufc/cm3, la 22grC valoare obţinută era de 20.000, faţă de limita prevăzută de 100, iar la 37grC valoarea obţinută era de 16.800 faţă de limita prevăzută de 20 . Apa de izvor Calipso (existent inclusiv în supermarketurile din Zalău, precum şi în multe din magazinele din judeţ), îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 6 litri, nu corespundea microbiologic, parametrul NTGufc/cm3, la 22grC valoare obţinută era de 14.700, faţă de limita prevăzută de 100, iar la 37grC valoarea obţinută era de 3.200 faţă de limita prevăzută de 20. Apa de izvor plată Izvorul Zânelor, prezentă în continuare în unele magazine, îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 2l, nu corespundea microbiologic, parametrul NTGufc/cm3, la 22grC valoare obţinută era de 2.820, faţă de limita prevăzută de 100, iar la 37grC valoarea obţinută era de 104 faţă de limita prevăzută de 20 . Apa de izvor Aqua Queen, îmbuteliată în PET-uri cu capacitatea de 5l, nu corespundea microbiologic, parametrul NTGufc/cm3, la 22 grade Celsius valoare obţinută era de 2.000, faţă de limita prevăzută de 100, iar la 37 grade Celsius valoarea obţinută era de 900 faţă de limita prevăzută de 20 .

Deşi au fost aplicate sancţiuni aspre, iată că aceste ape continuă să rămână pe rafturi, chipurile ca făcând parte dintr-un nou lot, evident mai pur şi mai curat decât precedentele. Dacă autorităţile dau dovadă de clemenţă sau au în continuare probleme cu vederea, nu ne rămâne decât să ne ferim singuri de aceste produse care pot reprezenta un real pericol, în special pentru copii, vârstnici sau persoanele care au probleme de sănătate.

 

 

 

 

 

3 Thoughts to “Apă minerală plină de mizerii și colonii de bacterii nocive: cinci sortimente de care trebuie să vă feriți”

  1. marioara

    Oferta speciala lucru acasa: Lucrati in timpul liber, fara sa fiti platiti.

  2. Florin

    Apa de izvor și apa de masă nu sunt ape minerale….titlul articolului este gresit

    1. claudiu

      Sunt ape minerale, doar ca nu sunt carbogazoase.

Leave a Comment