Jandarmeria Sălaj a dat startul recrutărilor: informații de ultimă oră despre admiterea în instituțiile militare de învățământ

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj a început recrutările în vederea înscrierii celor ce doresc să uirmeze o carieră militară sub armele Jandarmeriei, Poliției, Armatei, Forțelor navale sau Aviației. Instituția selecţionează candidaţi, bărbaţi şi femei, pentru a participa la concursurile de admitere organizate de instituţiile de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării  Naţionale. Astfel, pentru sesiunea de admitere în instituţiile de învăţământ ale celor două ministere, în anul şcolar/universitar 2018-2019, Jandarmeriei Române i-au fost aprobate în vederea scoaterii la concurs, următoarele locuri:

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti: Facultatea de Jandarmi-domeniul de licenţă: „Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică. Specializarea: „Ordine şi siguranţă publică, durata studiilor: 3 ani. Număr locuri: 50 (din care 2 pentru romi, 2 pentru maghiari, 2 pentru alte minorităţi), astfel:–  43 alocate Jandarmeriei Române, 6 alocate S.P.P,  1 alocat S.I.E. Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, domeniul de licenţă: „Drept”, specializarea: „Drept”, durata studiilor: patru ani, număr locuri:10, alocate Jandarmeriei Române. Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani, Sesiunea de admitere august-septembrie 2018: număr locuri – 350, alocate Jandarmeriei Române (din care 4 pentru romi, 2 pentru alte minorităţi). Sesiunea de admitere ianuarie 2019: număr locuri – 350 (din care 4 pentru romi, 2 pentru alte minorităţi), astfel: 317 alocate Jandarmeriei Române 25 alocate S.I.E., 8 alocate S.P.P. 

Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni: sesiunea de admitere august-septembrie 2018: număr locuri – 350 alocate Jandarmeriei Române (din care 4 pentru romi, 2 pentru alte minorităţi). Sesiunea de admitere ianuarie, 2019: număr locuri – 350 (din care 4 pentru romi, 2 pentru alte minorităţi), astfel: 335 alocate Jandarmeriei Române,15 alocate S.I.E.

Totodată, Ministerului Afacerilor Interne i-a fost alocat la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale, care formează personal pentru nevoile M.A.I., un număr de 166 locuri, pentru care Jandarmeria Română recrutează candidaţi, după cum urmează:  Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” – 2 locuri alocate M.A.I., durata studiilor 3 ani, astfel: 2 locuri – Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică – Logistică. Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu – 21 locuri alocate M.A.I., durata studiilor 3 ani, conform următoarelor specialităţi militare: 2 locuri – Managementul organizaţiei – Artilerie şi rachete, un loc – Managementul organizaţiei – Geniu, un loc – Managementul organizaţiei – Apărare CBRN; 2 locuri – Managementul organizaţiei – Auto; 2 locuri – Inginerie şi management în domeniul comunicaţiilor militare – Comunicaţii şi informatică; 5 locuri – Contabilitate şi informatică de gestiune – Finanţe-contabilitate; 8 locuri – Administraţie publică – Logistică. Academia Tehnică Militară Bucureşti – 33 locuri alocate M.A.I., durata studiilor 4 ani, conform următoarelor specialităţi militare: 4 locuri – armament, aparatură artileristică şi sisteme de conducere a focului; 7 locuri – materiale energetice şi apărare C.B.R.N.; 2 locuri – muniţii, rachete, explozivi şi pulberi; 5 locuri – sisteme pentru baraje de mine, distrugeri şi mascare; 3 locuri – Echipamente şi sisteme de comandă şi control pentru autovehicule; 4 locuri – Comunicaţii pentru apărare şi securitate; 3 locuri – Echipamente şi sisteme electronice militare; 5 locuri – Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională. Institutul Medico – Militar – 12 locuri alocate M.A.I. (Direcţia Medicală), durata studiilor șase ani, astfel: 7 locuri – Medicină generală – Bucureşti, 5 locuri – Medicină generală – Târgu-Mureş Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” – 13 locuri alocate M.A.I. (I.G.Av.), durata studiilor 3 ani, conform următoarelor specialităţi militare; 10 locuri – Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică – Aviaţie piloţi;(exclusiv bărbaţi); 3 locuri – Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică – Radiolocaţie. 

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” – 6 locuri alocate M.A.I., durata studiilor 4 ani, astfel: Facultatea de Inginerie Marină – 2 locuri – Inginerie marină şi navigaţie – Electromecanică navală; 4 locuri – Inginerie electrică – Electromecanică. Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” – 8 locuri alocate M.A.I., durata studiilor 2 ani, conform următoarelor specialităţi militare: 5 locuri – Auto; 1 loc – Tehnică de comunicaţii; 1 loc – Operare şi mentenanţă echipamente informatice; 1 loc – Administrare sisteme/ reţele de comunicaţii/ informatică. Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene ”Traian Vuia” – 5 locuri alocate MAI, conform specialităţilor, astfel: 5 locuri – Aeronave şi motoare de aviaţie. Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Ion Murgescu” – 66 locuri alocate M.A.I., durata studiilor 2 ani, conform următoarelor specialităţi militare: 7 locuri – Artilerie navală şi antiaeriană;11 locuri – Timonier şi tehnică de navigaţie navală; 8 locuri – Comunicaţii navale şi observare semnalizare; 12 locuri – Motoare şi maşini navale; 28 locuri – Motoare şi instalaţii electrice navale.

Pentru a participa la concursurile de admitere la instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne şi pe locurile M.A.I. la alte instituţii de învăţământ, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii şi criterii specifice: să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România; să cunoască limba română, scris şi vorbit; să aibă capacitate deplină de exerciţiu; să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic; să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere; să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat; să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate; să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea; să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni; să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani; să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege; să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concursul de admitere, pentru candidaţii pe locurile destinate formării iniţiale a personalului militar şi pe locurile M.A.I. la instituţiile de învţăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale; să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie în ţinuta de vară; să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului; să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.

Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj cu sediul în Zalău, bulevardul Mihai Viteazul nr 105/A, biroul Resurse Umane, telefon: 0260.669.722, int. 24535; 24407 sau accesând site-ul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj.

 

Leave a Comment