Din 1 octombrie începe recalcularea pensiilor

Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a anunţat că recalcularea pensiilor pentru anumite categorii de pensionari va dura maximum un an. Potrivit instituţiei, începând din 1 octombrie, până în data de 30 septembrie 2019, vor fi recalculate toate pensiile care intră sub incidenţa Legii 221/27 iulie 2018, aflată deja în vigoare. Legea modifică legea privind sistemul unitar de pensii din 2010 şi are două categorii de dispoziţii, care vizează două categorii de persoane: cele care vor solicita deschiderea drepturilor de pensii începând cu luna august 2018, atât din punct de vedere al reducerii vârstei standard de pensionare, cât şi din punct de vedere al stagiului complet de cotizare care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual; anumite categorii de pensionari cu drepturi în plată, care vor beneficia de recalcularea acestor drepturi prin utilizarea – la determinarea punctajului mediu anual – a unui stagiu complet de cotizare mai mic decât cel utilizat iniţial.

 

 

One Thought to “Din 1 octombrie începe recalcularea pensiilor”

  1. Anonim

    O nouă nedreptate marca PSD. De ce să se recalcueze numai pensiile ăstora, milioane de români stau cu pensiile pe loc. Lua-v-ar drequ !

Leave a Comment