Termen prelungit pentru depunerea cererilor de finanţare pe Măsura 121

Andreea Vilcovschi 16 ianuarie 2013 0
Termen prelungit pentru depunerea cererilor de finanţare pe Măsura 121

Fermierii sălăjeni care vor să beneficieze de sprijin financiar nerambursabil pentru a-şi moderniza exploataţiile agricole cu fonduri europene mai au la dispoziţie încă două săptămâni pentru a-şi depune proiectele pentru Măsura 121 “Modernizarea exploataţiilor agricole”.

După cum ne-a declarat Dorin Urs, directorul adjunct al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Sălaj, termenul limită pentru depunerea cererilor de finanţare pe măsura amintită a fost prelungit până la 1 februarie. Din 26 noiembrie 2013, când a fost lansată o nouă sesiune pe Măsura 121, doar doi fermieri sălăjeni şi-au depus dosarele prin care solicită bani europeni cu care să-şi modernizeze fermele de animale.

În cadrul sesiunilor anterioare ale Măsurii 121, derulate în ultimii patru ani, 92 de sălăjeni au depus cereri de finanţare, în valoare totală de 65 milioane de euro, susţine reprezentantul Oficiului Judeţean. Dintre acestea, 42 au îndeplinit criteriile de selecţie, beneficiind, astfel, de un sprijin financiar de aproape 31 milioane de euro, alte 11 aflându-se, în prezent, în evaluare, valoarea lor apropiindu-se de 4 milioane de euro. Fermele vizate de investiţiile din fonduri europene sunt în zona Cehu, în Someş Odorhei, Chieşd, Sânmihaiu Almaşului, Hida ori Bobota.

Prin Măsura 121, solicitanţii pot primi cofinanţare nerambursabilă într-un procent de porneşte de la 40 la sută din valoarea totală eligibilă a proiectului şi poate ajunge la 75 la sută, în funcţie de anumite criterii, printre care vârsta beneficiarului sau amplasamentul proiectului.

Pentru această sesiune au fost alocate 150 milioane de euro pentru, din care sectorul vegetal beneficiază de 48 milioane de euro, iar cel de creştere a animalelor, de 72 milioane de euro. Pentru implementarea standardelor pentru laptele crud şi protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, beneficiarii au la dispoziţie 20 milioane de euro. Alte 10 milioane de euro sunt destinaţi beneficiarilor Măsurii 141 – Sprijinirea fermelor agricole de subzistenţă, care au semnaz decizia de finanţare şi aplică acum pentru modernizarea exploataţiilor agricole.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »