Primarul Isaia Maghiar: Comuna Bălan se modernizează cu sprijinul Ministerului Dezvoltării

Programul Naţional de Dezvoltare Locală, de la lansarea lui de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi până în prezent, reprezintă şansa şi pentru Comuna Bălan să se dezvolte şi să se modernizeze prin intermediul proiectelor depuse şi derulate de administraţia locală. Reţea de apă şi canalizare în toate satele comunei, drumuri asfaltate, cămine culturale, reabilitare şi modernizare unităţi de învăţământ, sală de sport modernă, iluminat public stradal, dispensar uman, pod peste Valea Almaşului, extindere şi modernizare sediu primărie – sunt câteva exemple de proiecte pe care Unitatea Administrativ-Teritorială Bălan le are în implementare.
Primarul comunei, Isaia Maghiar (PSD), spune că ambiţia sa a fost să dezvolte comuna astfel încât oamenilor să le fie cinste când străinii le calcă pragul. În calitate de şef al administraţiei locale, Maghiar a depus prin PNDL 1, PNDL 2, CNI şi PNDR – cele patru modalităţi de finanţare a proiectelor direct de la bugetul statului – nu mai puţin de 15 proiecte. Toate acestea se află în diferite etape de derulare, de la faza de contractare, la etapele finale.
“Beneficiarii muncii noastre şi a banilor proveniţi de la Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării sunt toţi locuitorii actuali ai comunei, iar marii beneficiari sunt generaţiile viitoare. Mă simt un primar norocos să constat că, odată cu aceste investiţii şi facilităţi pe care ne străduim să le realizăm, mulţi dintre tinerii plecaţi se întorc acasă şi îşi dezvoltă mici afaceri de familie. Avem şi o zonă turistică frumoasă, o Rezervaţie Naturală care atrage turişti, aşa că unele familii au început să construiască pensiuni, avem sere de flori, firme de construcţii. Noi contribuim cu ceea ce ne permite legea: să le oferim reţea de apă, drumuri, şcoli şi grădiniţe pentru copii, un confort minim din partea administraţiei locale”, a declarat primarul Isaia Maghiar.
Valoarea totală a proiectelor de investiţii pe care Primăria Comunei Bălan le-a demarat se ridică la 59 de milioane de lei, din care investiţiile pentru care au demarat deja lucrările sunt în valoare de 35,22 de milioane de lei. Proiectele contractate şi aflate în etapa de licitaţie sunt în valoare de 11,29 de milioane de lei, iar acum se vor accesa fonduri pentru reţeaua de gaz metan, va fi modernizat Drumul Naţional 1G care tranzitează comuna şi se doreşte racordarea reţelei de apă potabilă la marea aducţiune de la Tarniţa.
Prin PNDL 1 sunt în derulare proiectele: “Alimentare cu apă localităţile Bălan, Chechiş, Chendrea şi Gălpâia” (5,45 milioane de lei); “Reabilitare, modernizare şi dotare Şcoala cu clasele I-IV plus Grădiniţa cu program normal din localitatea Chechiş” (732,77 de mii de lei); “Reabilitare, modernizare şi dotare Şcoala Gimnazială Nr.1 Bălan” (918,22 de mii de lei). Prin PNDL 2 se derulează proiectul de “Extindere canalizare în comuna Bălan”, (16,51 milioane de lei), una alt proiect de modernizare al iluminatului public stradal cu o valoare de 510,35 de mii de lei, iar prin PNDR se derulează un proiect de peste 11 milioane de lei pentru alimentare cu apă potabilă, canalizare menajeră şi staţie de epurare care acoperă satele Bălan, Chechiş, Chendrea, Gălpâia. Tot prin PNDL 2 au fost contractate proiecte pentru construirea unui pod peste Valea Almaşului în centrul satului Bălan, proiect în valoare de 3,61 milioane de lei, un proiect de modernizare a infrastructurii rutiere în valoare de 6,75 milioane de lei, precum şi reabilitarea şi modernizarea dispensarului uman, un proiect de 920 de mii de lei.
Totodată, sediul Primăriei va fi extins şi modernizat prin intermediul altui proiect de circa 3,6 milioane de lei, fonduri accesate tot prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2. Prin Compania Naţională de Investiţii se construiesc două săli de sport modern, în satele Bălan şi Chechiş. Valoarea celor două proiecte este de peste 9 milioane de lei.
Alexandra Precup

One Thought to “Primarul Isaia Maghiar: Comuna Bălan se modernizează cu sprijinul Ministerului Dezvoltării”

  1. Anonim

    PNDL este un program conceput pentru a jefui banul public. Cautati pe youtube investigatiile celor de la “Recorder” si va veti crucii cat se poate fura prin acest PNDL – demarat de Liviu Dragnea pe vremea cand era ministru al Dezvoltarii. Anchetele se cheama “Partidul face minuni”, respectiv “Drumurile si hotia”.

Leave a Comment