Localnicii din Ratin şi Huseni vor avea alimentare cu apă în septembrie

Mihaela Moldovan 5 septembrie 2012 0
Localnicii din Ratin şi Huseni vor avea alimentare cu apă în septembrie

Lucrările de extindere a sistemului de alimentare cu apă a localităţiţilor Ratin şi Huseni vor fi finalizate în această lună, ne-a declarat primarul comunei Crasna, Emeric Pop. Investiţia este una majoră, racordarea gospodăriilor din mediul rural la reţelele de utilităţi fiind un obiectiv care trebuie atins cât mai repede în toate satele judeţului.
Tot pentru asigurarea utilităţilor la nivel de comună, administraţia locală crăsneană a obţinut o finanţare în valoare de 10 milioane de lei din Fondul de Mediu, bani din care se va extinde sistemul cu alimentare cu apă în Crasna şi Marin. În acest sens, licitaţia în vederea selectării constructorului a fost făcută deja publică pe SEAP, ne-a declarat edilul, urmând ca în cel mai scurt timp posibil să fie desemnată firma constructoare.
Aceste investiţii continuă de fapt un proiect prin care în anii trecuţi a fost introdus sistemul de alimentare cu apă în Crasna, investiţia de 4 milioane de lei fiind suportată la vremea respectivă din fonduri guvernamentale, în baza Ordonanţei 7/2006 privind modernizarea mediului rural Din suma respectivă, s-au introdus 15 kilometri de conductă şi s-a construit staţia de epurare la ieşirea din Crasna spre Vârşolţ.

Centru de zi pentru şcolari

Tot în aceste zile vor fi finalizate şi alte obiective pe care administraţia locală le-a inclus în aceleaşi proiect depus prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – măsura 322 “Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”. Este vorba de lucrările de asfaltare a unui tronson de 2 kilometri din drumul care face legătura între localităţile Crasna şi Marin şi va fi finalizată reabilitarea şi dotarea Căminului cultural din centrul de comună.
De asemenea, în cadrul aceluiaşi proiect integrat, admninistraţia locală din cea mai mare comună a judeţului a insistat pentru realizarea unui Centru de zi pentru copii în Crasna, care să poată fi dat în folosinţă în noul an şcolar care va începe în 17 septembrie.
Proiectul sus amintit a fost demarat în 2008, iar valoarea lui este de 2,5 milioane de euro (peste 10 milioane de lei, n.r.), bani asiguraţi prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Pentru partea de infrastructură rutieră şi realizarea investiţiilor sociale, lucrările au fost realizate de SC Consilva , în timp ce de introducerea reţelelor de utilităţi s-au ocupat SC Inserco şi SC Comigex.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »