Investiţii importante în comuna Sălăţig

Construirea unei capele în localitatea Deja, reabilitarea şi extinderea dispensarului uman, precum şi a sediului Primăriei, se numără printre investiţiile derulate în această perioadă de administraţia locală din Sălăţig. După cum a explicat edilul comunei, Molnar Jozsef, lucrările de reabilitare şi extindere a dispensarului uman, demarate în luna septembrie, au ca termen de finalizare sfârşitul lunii în curs. „S-a construit o magazie, o parcare şi s-a realizat împrejmuirea imobilului. Lucrările vor finalizate, cel mai târziu, la sfârşitul lunii noiembrie, finanţarea acestora fiind asigurată din bugetul local. Este vorba de aproximativ 45.000 de lei”, a precizat primarul sălăjean.

Potrivit acestuia, o altă lucrare importantă, aflată în derulare, finanţată tot din bugetul local, este cea din localitatea Deja, unde până la sfârşitul anului va fi finalizată construcţia unei capele. „Este o construcţie nouă, care va avea o suprafaţa de aproximativ 140 de metri pătraţi, care va avea şi o încăpere pentru preot şi o terasă. Termenul de finalizare a fost stabilit pentru data de 15 decembrie. Pentru această lucrare s-au alocat din bugetul local circa 95.000 de lei”, a mai explicat Molnar Jozsef.
Iar în ceea ce priveşte sediul Primăriei, administraţia locală din Sălăţig are în vedere extinderea acestuia prin construirea unei anexe, a două birouri, precum şi a unei săli de şedinţe. De asemenea, după cum a menţionat edilul comunei Sălăţig, se intenţionează şi achiţionarea unei centrale termice. „În prezent, aşteptăm ofertele pentru desemnarea firmei care va realiza aceste lucrări”, a completat primarul sălăjean.

2 Thoughts to “Investiţii importante în comuna Sălăţig”

  1. miklos bacsi

    D-LE PRIMAR TU FACI TOTUL PE DOS, NAI PROMIS TU IN 2012 IN CAMPANIE, CA ASFALTEZI TOATE STRAZILE DIN COMUNA, CUM A ASFALTAT COLEGUL TAU DIN COMUNA DOBRIN CSAPO,. STI CE TU MOLNAR JOZSEF ESTI UN MINCINOS, NOTA -4, IAR CSAPO NOTA 10,

Leave a Comment