Fermierii sălăjeni pot lua drumul APIA

Începând de miercuri, timp de două săptămâni, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sălaj deruleazã campania de primire a cererilor pentru plata subvenţiilor pentru fermele de ovine sau caprine. Acţiunea se desfăşoară în paralel cu cea pentru plata subvenţiilor pe suprafaţă si cu cea de depunere a declaraţiilor privind cota de lapte. Astfel că, fie că sunt crescători de ovine sau caprine, fie că sunt beneficiari ai campaniei de sprijin, pe suprafaţă, fie că sunt producători, deţinători de cotă de lapte sau cumpărători, sălăjenii sunt aşteptaţi la sediul APIA pentru a depune documentele aferente campaniilor anului 2013.
MIercuri, APIA Sălaj a dat startul campaniei de primire a cererilor de plată aferente anului 2013 în cadrul plăţilor naţionale directe complementare sectorului zootehnic, pentru speciile ovine şi caprine. Este vorba de primele pe cap de animal de care pot beneficia sălăjenii crescători de ovine şi caprine, persoane fizice sau persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale. Prima pe cap de animal se acordă o singură dată, iar pentru a putea beneficia de ea, fermierii înscrişi în evidenţele APIA trebuie să depună cererea de plată în cel mult 2 săptămâni, până în 30 aprilie. De asemenea, conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Sălaj face apel la fermieri să se prezinte la sediul Agentiei pentru a depune la timp cererile de plată a subvenţiilor ce se acordă de UE prin măsurile de sprijin financiar acordate în funcţie de suprafaţa exploatată. O. Vădan

Leave a Comment