Comuna Valcău de Jos vrea canalizare

Mihaela Moldovan 12 februarie 2013 5
Comuna Valcău de Jos vrea canalizare

Administraţia locală din Valcău de Jos întocmeşte, în această perioadă, caietul de sarcini pentru licitaţia ce va desemna un constructor care să se ocupe de introducerea reţelei de canalizare în localităţile Subcetate şi Valcău de Sus, precum şi în centrul de comună.
Primarul Ioan Roşan a declarat că, pentru îndeplinirea acestui pas din proiect, autorităţile locale au primit 240.000 de lei, valoarea totală a investiţiei fiind de 1,7 milioane de euro. De altfel, pentru introducerea canalizării în satele sus amintite Primăria Valcău de Jos a obţinut o finanţare din Fondul de Mediu, contribuţia din bugetul local fiind de 12 la sută din valoarea totală a proiectului. „Ne bucurăm că am obţinut aceşti bani, pentru a putea implementa un proiect care va aduce beneficii importante comunei şi va îmbunătăţi condiţiile de trai pentru locuitori”, a declarat primarul Ioan Roşan.
Potrivit sursei citate, tot în centrul de comună va fi construită şi o staţie de epurare, care să deservească întregul sistem. „Reţeaua de canalizare şi construirea staţiei de epurare reprezintă o prioritate pentru administraţia locală cu atât mai mult cu cât satele noastre au deja alimentare cu apă, iar colectarea gunoaielor menajere – un alt aspect vital pentru protejarea mediului – se realizeaza deja bilunar în comună de mai bine de 4 ani de către un operator de salubritate autorizat”, a spus edilul.
Administraţia locală din Valcău de Jos a demarat proiectul privind introducerea reţelei de canalizare în satele Valcău de Jos, Valcău de Sus şi Subcetate încă din luna noimebrie 2010, iar un an mai târziu documentaţia a fost înaintată spre evaluare la Administraţia Fondului de Mediu (AFM), în Bucureşti. Durata de realizare a investiţiei este de 3 ani de la semnarea contractului cu firma constructoare, conform contractului de finanţare semnat cu AFM.

Comentarii

comments

5 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Anonim 12 februarie 2013 at 13:18 - Reply

    O fi avut loc vreo ,,reorganizare teritoriala” in aceasta ,,zona pitoreasca” care face ca satul Lazuri sa nu fie ,,beneficiarul” niciunui proiect implementat de administratia valcauana?

  2. anonim 12 februarie 2013 at 16:53 - Reply

    buna intrebare….???

  3. Anonim 12 februarie 2013 at 18:34 - Reply

    proiectul pe ordine publica cand il face primarul Rosan ca in Valcau se fura pe rupte

  4. Anonim 12 februarie 2013 at 20:19 - Reply

    iar protectia mediului se face in felul urmator: primarul Rosdan nu da amenzi celor care isi deverseaza buda direct in Barcau! Dar dsra ziarista nu are timp sa mearga pana pe puntea de langa Gradinita sa vada cu ochii ei, e mai usor sa bei cafele cu primarul. Vorbe frumoase, protectia mediului.

  5. Anonim 12 februarie 2013 at 20:20 - Reply

    Lazuri nu prezinta interes, nevasta primarului e din Preuteasa. Bode e din Valcau de Sus, asta e, mucles.

Lasa un Raspuns »