Cea mai bună veste la început de an, pentru locuitorii comunei Crișeni

O investiție de importanță majoră pentru locuitorii comunei Crișeni se va derula pe parcursul acestui an, proiectul primind undă verde în ultima ședință extraordinară de Consiliu local din anul 2019. Astfel, a fost rectificat bugetul comunei Crișeni cu suma de 2.103.000 de lei, suma fiind alocată obiectivului  “Canalizare menajeră în comuna Crișeni”, bani primiți prin Hotărârea de Guvern 977 din 23 decembrie 2019 publicată în Monitorul Oficial 1040 din 24 decembrie 2019. De asemenea a fost aprobat devizul general al lucrării de canalizare în valoare de 2.731.000 de lei și indicatorii tehnico-economici pentru demararea procedurilor pentru licitația lucrărilor. Această lucrare a început în anul 2007 având termen de execuție 31 decembrie 2020. Lucrările începute în urmă cu peste 12 ani au întâmpinat numeroase probleme, fiind sistate de mai multe ori. Totodată, administrația comunei anunță că, în situația în care nu se respectă acest termen, comuna Crișeni trebuie să restituie Ministerului Dezvoltării suma de 2,8 milioane de lei, bani alocați în perioada 2007-2011.

One Thought to “Cea mai bună veste la început de an, pentru locuitorii comunei Crișeni”

  1. Anonim

    criseni si conducerea sunt cel putini slabi la minete, daca nu corupti.
    exista un drum intre Criseni si hereclean- Guruslau, dum pe care desteptii din Criseni nu au fost in stare sa-l faca KALUMEA !! au pus doar o piatra pe drum si attat !!
    pe cand in com hereclen, cat tine de ei, drumul a fost asfaltat si cu santuri betoneate !!
    pe acel drum se poate scurta foarte mult daca vrei sa ajungi din Criseni in hereclean, nu mai trebuie sa mergi pe la gara

Leave a Comment