Carnetul de producător va fi înlocuit cu cardul electronic

Andreea Vilcovschi 9 februarie 2013 0
Carnetul de producător va fi înlocuit cu cardul electronic

Producătorii îşi vor putea vinde produsele în piaţă numai pe baza unui card electronic. Ministerul Agriculturii îşi propune ca, în cel mult două luni, să modifice modul de acordare a certificatului de producător pe baza căruia fermierii îşi pot comercializa produsele pe piaţă. Astfel, accesul în piaţă se va face pe baza unui card prin care se identifică producătorul, respectiv suprafaţa şi cantitatea de produse agricole pe care o poate obţine, astfel încât să nu mai poată comercializa mai mult decât a obţinut.
Cardul electronic va cuprinde date privind suprafaţa de teren agricol pe care o deţine producătorul şi producţia obţinută. Scopul introducerii acestui card îl constituie, spun reprezentanţii Ministerului Agriculturii, monitorizarea cantităţilor vândute la tarabă, eliminând speculanţii din piaţă şi făcând loc producătorilor locali. Producătorii îşi vor putea vinde produsele pe o tarabă separată de cea a intermediarilor, iar pentru produsele agricole muncite de ei nu vor achita nicio taxă. Consumatorul va cunoaşte proveniența mărfurilor şi va face diferenţa atunci când va cumpăra direct de la producătorii autohtoni.
Ioan Bujiţă, directorul Direcţiei Agricole Judeţene Sălaj, consideră că această măsură ar putea fi benefică, în varianta în care va delimita piaţa producătorilor, de cea a intermediarilor şi va permite un control asupra producătorilor şi a cantităţilor pe care aceştia le vând. Certificatele de producător sunt eliberate de către primării, şeful Agriculturii sălăjene susţinând că nu există o evidenţă centralizată a tututor celor care deţin astfel de documente.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »