AFIR a modificat procedura de contractare pentru măsura 141

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a modificat şi consolidat metodologia specifică contractării fondurilor europene prin adaptarea manualului de contractare pentru măsura 141, pentru a veni în sprijinul beneficiarilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Astfel, după cum au explicat reprezentanţii Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Sălaj, beneficiarii măsurii 141 vor depune notificarea cu privire la modificarea planului de afaceri împreună cu dosarul cererii de plată la sediul instituţiei judeţene, unde aceasta va fi analizată de experţii care instrumentează proiectul. „Această îmbunătăţire a fost aplicată pentru a evita posibilele întârzieri în analiza cererilor de plată şi necesitatea încadrării în termenele procedurale pentru depunerea cererilor de plată specifice măsurii 141, cu scopul ca beneficiarii proiectelor să primească plata la timp”, a mai precizat sursa citată.

Principalul obiectiv al acestei măsuri îl reprezintă creşterea volumului producţiei destinate comercializării, pentru ca fermele de semi-subzistenţă să devină viabile din punct de vedere economic, dar şi diversificarea producţiei în funcie de cerinţele pieţei şi introducerea de noi produse.

Leave a Comment