Rețeta de casă: înghețata de vanilie, deliciul zilelor de vară

Chiar dacă prima lună a verii din acest an nu a fost foarte generoasă în privința gradelor din termometre, soarele pare că dă semne de revigorare în acest sfârșit de săptămână iar temperaturile anunțate încep să crească. Ne putem gândi așadar că peste doar trei zile intrăm în luna lui “Cuptor”, iar zilele lungi și călduroase, caniculare chiar, vor avea cu siguranță nevoie de un “antidot” gastronomic ieftin, simplu de făcut și gustos. Vara ne deschide mereu apetitul pentru deserturile răcoroase, aromate, dar care să nu ne pună la grea încercare metabolismul ori silueta. Vă propunem în ultimul sfârșit de săptămână al lunii iunie, o rețetă de înghețată preparată din câteva ingrediente de bază, clasice, fără conservanți, fără coloranți ori aditivi. O înghețată așa cum ați mâncat pe vremuri, la tonetele de pe stradă sau în cofetăriile de altădată. Consumată cu moderație, făcută din ingrediente alese de noi, fără prafuri dubioase și cantități uriașe de zahăr, înghețata de casă rămâne în această perioadă vedeta incontestabilă a deserturilor estivale. Culinaria vă prezintă, astăzi, rețeta clasică a înghețatei de vanilie.

Ingrediente:

– 450 ml lapte (3,5 % grăsime)

 – 1 baton de vanilie sau două pliculețe zahăr vanilinlat

 –  6 gălbenușuri proaspete

– 130 sau 150 gr zahăr (în funcție de cât dorim să fie de dulce)

 – 250 ml smântâna de origine animală (nu vegetală) lichidă pentru frișcă, proaspătă      

– un praf mic de sare

 Mod de preparare:

 Etapa I-a. Într-un vas, pe foc, puneți laptele cu vanilia (dacă folosiți baton de vanilie, crestați-l pe lungime și scoateți miezul batonului trecând cu lama cuțitului pe lungimea lui) și un praf mic de sare, exact cât ați pune pe o felie de pâine cu unt. Încălziți până când devine fierbinte dar fiți atenți să nu fiarbă! Încercați, din când în când, cu degetul sau cu un termometru, compoziția să nu depășească 75 – 80 de grade. Bateți într-un castron gălbenușurile cu zahărul timp de cinci minute, până ce amestecul se deschide la culoare și are un aspect spumos. Încorporați treptat laptele fierbinte, amestecând continuu cu o lingură de lemn. Etapa a II-a. Turnați compoziția într-un vas, la baie de abur, și continuați fierberea până ce amestecul se îngroașă ușor și îmbracă lingura (dacă dați cu degetul pe lingură trebuie sa lase o dâra clară ). Nu lăsați crema să fiarbă întrucât se poate tăia instantaneu! Amestecați continuu pentru a evita prinderea de vas și afumarea conținutului, lucru care ar compromite iremediabil gustul produsului. Etapa a III-a. Luați-o de pe foc și strecurați-o într-un castron pe care îl așezați într-un altul cu apă rece (cu gheață ar fi și mai bine). Crema trebuie sa se răcească brusc. Acoperiți apoi crema cu o hârtie sau un prosop curat de bucătărie umed și lăsați-o să se răcească complet. Etapa a IV-a. Turnați crema într-un vas pentru congelator și înghețați timp de 2 ore, apoi bateți-o cu un mixer (cel de mâna e perfect) sau cu ajutorul unei furculițe pentru a sparge cristalele de gheață. Bateți ușor frișca (smântâna lichidă trebuie să fie foarte rece) și încorporați-o în crema de ou; înghețați și repetați procedeul după alte două ore. Numai în felul acesta veți obține o înghețată cremoasă. Puneți-o apoi la loc în vasul special, sigilați-o bine și înghețați-o timp de cel puțin șase ore sau până se întărește corespunzător. Se poate consuma simplă sau cu diverse sosuri dulci, pișcoturi, fructe proaspete. Nici pe cei care nu au voie să consume zahăr nu i-am uitat. Înghețata poate deveni, prin înlocuirea zahărului cu îndulcitorul Stevia (atenție mare la cantitatea înscrisă pe ambalaj, calculată în funcție de cantitatea de produs la care folosiți Stevia) și, fără un efort financiar prea mare, puteți obține o înghețată dietetică delicioasă.

 

 

 

 

Alte articole

Leave a Comment