RAFTUL CU CARTE: Teatru politic. 2009-2017.

autori: David Schwartz şi Mihaela Michailov

„Volumul Teatru politic 2009-2017 reunește opt texte de teatru politic dezvoltate în urma unor procese ample de cercetare și documentare, în perioada 2007-2017. Textele folosesc diverse tehnici de dramaturgie și construcție de scenariu, de la monolog bazat pe interviu și dramatizarea unor experiențe personale sau documentate, până la transformarea în material dramaturgic a unor texte teoretice, statistici sau documente de arhivă. Toate au în comun faptul că au fost dezvoltate în echipă, de fiecare dată coordonate de dramaturg sau de perechea regizor-dramaturg, dar de cele mai multe ori împreună cu actrițele și actorii. Cele opt texte au fost selectate de Mihaela Michailov împreună cu mine, în special fiindcă sunt elocvente pentru urmărirea, pe o durată de zece ani, a unui parcurs de dezvoltare, nuanțare și rafinare a mijloacelor artistice și a viziunii politice care fundamentează demersurile politice ale echipei și cristalizarea unor principii de abordare a teatrului politic. Pornim de la ideea că, întrucât este discurs public, toată arta este politică, adică participă la transformarea continuă a raporturilor de forțe din organizarea unei societăți. Cu alte cuvinte, tot teatrul ar trebui să se numească „politic”. Însă într-un context cultural în care ideea că arta conține o dimensiune politică implicită încă este contestată și minimalizată, pentru noi a devenit important să numim teatrul pe care îl facem explicit politic. Pe de-o parte, pentru a atrage atenția asupra implicațiilor politice ale actelor noastre artistice. Pe de altă parte, pentru a susține politizarea conștientă a teatrului într-o direcție de stânga. Astfel, teatrul nostru politic este tipul de teatru care tratează subiecte de interes socio-politic și își asumă o perspectivă critică de filtrare a realității de zi cu zi. Este un teatru care își propune să chestioneze, să provoace și să își asume poziții incomode în raport cu discursul dominant. Un teatru care încearcă să atace frontal problemele sociale și economice și să meargă în analiza profundă a cauzelor și dinamicilor acestor probleme. Un teatru care investighează, cu mijloace performative, istoria recentă și revalorizează poveștile personale care nu se conformează normelor devenite standard în sfera publică postsocialistă: liberalismul economic, conservatorismul cultural, anticomunismul și îmbrățișarea fără rest și fără reținere a valorilor democrației capitaliste de tip occidental. Un teatru care aspiră să participe la dezbaterile politice și filozofice din spațiul public local.” (David Schwartz)

Cartea poate fi comandată de la Web: https://edituratact.ro

Leave a Comment