RAFTUL CU CARTE: Introducere în poezia americană modernă

autor: Serge Fauchereau

Volumul ne propune o panoramă cuprinzătoare asupra poeziei americane, pe care nici cea mai bună antologie nu ne-ar putea-o da. O datorăm în primul rând libertăţii de spirit a lui Serge Fauchereau, care înţelege să recurgă la toate mijloacele criticii fără să se supună sistemelor şi care nu crede necesar să întocmească un recensământ al poeţilor pentru a ne face să sesizăm evoluţia unei poezii. În schimb, toate operele şi toate manifestările gândirii sunt definite cu exactitate… În critica franceză, nimeni nu ne-a făcut să asistăm, într-o modalitate atât de clară, la naşterea poeziei americane. Rene LACOTE

Adăugând primei ediţii actuala Postfaţă intitulată Autobiografia unei cărţi, autorul face ceea ce fac uneori prozatorii când işi dezvăluie modelele personajelor şi situaţiilor care au premers şi încet-încet ghidat şi stimulat capitolele romanului. Căci într-adevăr, pe măsură ce parcurgem fiecare filă — din nu multele ale Postfeţei — devine vizibilă, cu lux de amănunte, iubirea lui Serge Fauchereau faţă de poezia americană cunoscută pe-ndelete şi direct de la sursă — mărturiseşte undeva că doar în două State n-a pus niciodată piciorul. Iar imprejurările empatice în care i-a întâlnit pe mulţi dintre poeţii americani, ce i-au devenit apoi prieteni de cursă lungă, sugerează ceea ce am putea numi, fără pic de emfază, vivisecţia sentimentală ca motor al creaţiei. Constantin ABĂLUŢĂ

Cartea poate fi comandată de la Web: http://www.tracusarte.ro

Leave a Comment