RAFTUL CU CARTE: De-abia ieri a fost alaltăieri…

autor: Yoel Rippel

Yoel Rippel a început să se întreţină din scris încă din timpul stagiului militar: îi scria tatălui său să îi trimită bani… După aceea a studiat dreptul la Universitatea din Tel Aviv, iar astăzi are unul dintre cele mai bine cotate birouri de avocatură. În paralel, Yoel Rippel a scris de-a-lungul anilor versuri pentru melodii interpretate de cei mai mari cântăreţi israelieni, precum şi scheciuri pentru starurile teatrului comic. A scris de asemeni scenariile unora dintre cele mai reuşite programe ale televiziunii, emisiuni de mare succes, atât pentru televiziunea generală, cât şi pentru cea educativă, a participat la programe de radio şi de televiziune referitoare la subiecte artistice, ale comicului, dar şi din sfera juridică, fiind distins cu „Premiul Radioteleviziunii”. În cartea pe care o prezentăm acum, De-abia ieri a fost alaltăieri, autorul ne pune la dispoziţie o serie de povestiri amuzante şi totodată emoţionante, despre viaţa comunităţii originarilor din România, despre educaţie, relaţii de familie, gastronomie, mama româncă, despre tradiţiile şi folclorul lor, pe care le-a cunoscut încă din frageda copilărie petrecută în România şi care au lăsat urme de neşters asupra sa.

Cartea poate fi comandată de la Web: http://www.tracusarte.ro

Leave a Comment