Şocant! O fetiţă de 4 ani din Almaşu – operată de o tumoare de 1,4 kilograme

magazinsalajean 26 iulie 2012 0
Şocant! O fetiţă de 4 ani din Almaşu – operată de o tumoare de 1,4 kilograme

O fetiţă în vârstă de numai 4 ani, din localitatea sălăjeană Almaşu, cu o tumoare uriaşă în zona gâtului şi care era plină de viermi, a fost operată de urgenţă ieri dimineaţă, la Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Cluj-Napoca. Masa de ţesut extirpată de medicii specialişti cântărea nu mai puţin de 1,4 kilograme, cazul fiind unul complex şi dificil.

Coşmarul familiei din Almaşu, din care provine micuţa Elena, a început în urmă cu 2 ani, când copilul a acuzat primele stări de rău şi primele dureri în zona gâtului. Îngrijoraţi, părinţii şi-au dus fetiţa la o clinică din Cluj Napoca, iar diagnosticul a fost şocant şi crunt: tumoare malignă de glandă parotidă. Sperând ca medicii să se înşele, iar diagnosticul să fie, de fapt, altul, familia a luat la rând clinicile şi spitalele clujene, cerând părerea mai multor doctori. Din păcate, diagnosticul a fost confirmat, fetiţa de numai câţiva ani suferind teribil din cauza cumplitei maladii.

Probleme financiare

Potrivit Danei Cordea, funcţionar în cadrul Primăriei Comunei Almaşu, situaţia familiei respective a fost cu atât mai disperată cu cât acasă mai aşteptau încă doi copii, cu vârste sub 7 ani la vremea respectivă, iar pe drum era un al patrulea. Ca urmare, barierele financiare de care s-au lovit părinţii au fost din cele mai dificile. „Tatăl Elenei lucrează ca şi vopsitor auto, iar mama lucrează începând din acest an ca asistent personal în cadrul Primăriei. Anul trecut, s-a făcut o colectă pentru a ajuta familia”, a declarat sursa citată.
Mai mult, medicii s-au arătat rezervaţi în privinţa supunerii micuţei la o operaţie chirurgicală care se anunţa extrem de complicată.
Îndârjiţi să îşi vadă copilul sănătos, cei doi soţi au insistat şi au făcut tot posibilul ca fetiţa să scape de tumoarea care îi măcina trupul firav. Astfel, începând de anul trecut, fetiţa a fost dusă periodic la tratament cu citostatice, care nu a dat, însă, rezultat. Lucrurile erau cu atât mai grave cu cât, între timp, tumoarea a continuat să crească, atingând dimensiuni incredibile şi punând în pericol viaţa copilului care, în loc să se bucure de copilărie, era mutată dintr-un pat de spital în altul.

Trebuia operată acum un an

În cursul zilei de ieri, fetiţa a fost dusă, în sfârşit, în sala de operaţii, şeful Clinicii de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Cluj-Napoca, Teofil Lung, fiind cel care a făcut intervenţia chirurgicală. Tumoarea extirpată avea 1,4 kilograme şi era de forma unui cap de copil. Potrivit celor declarate de profesorul Lungu presei centrale, cazul a fost unul foarte dificil şi complex, iar maladia a făcut ravagii în organismul fetiţei, în carnea bolnavă apărând viermi. „Fetiţa trebuia operată acum un an. Nu s-a făcut nimic pentru că medicii nu s-au încumetat să efectueze o astfel de operaţie”, a spus profesorul Teofil Lungu pentru presa centrală.
Totuşi, după cinci ore de aşteptare cu sufletul la gură, cei doi părinţi au fost anunţaţi că intervenţia a fost un succes şi că „fetiţa este bine şi răspunde favorabil la tratament”.
Vestea a fost primită cu lacrimi în ochi de cei doi soţi, mai ales că medicii le-au comunicat că, dacă intervenţia chirurgicală ar mai fi întâziat fie şi numai câteva zile, şansele ca fetiţa să nu mai fie în viaţă ar fi fost ridicate. Asta – din cauza unei infecţii generale care a cuprins trupul micuţ şi slăbit de tratamentul extrem de puternic urmat în ultimul an.
Profesorul Teofil Lungu a declarat, înaintea operaţiei, că în urma intervenţiei chirugicale tumoarea externă va dispărea, iar medicii vor vedea, ulterior, ce pot face cu restul care se dezvoltă în profunzime.

Mihaela Oprea & Mihaela Moldovan

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »