Președintele Klaus Iohannis a decretat Stare de Urgență în România

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, prin decret prezidențial, Stare de Urgență în România pentru o perioadă de 30 de zile. Președintele României a spus că pandemia nu poate fi stopată decât prin măsuri excepționale, măsuri ce vizează sănătatea publică, dar și îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți. Școlile vor fi închise pentru protejarea copiilor, elevilor și studenților, președintele anunțând totodată că este foarte important „să limităm povara financiară asupra cetățenilor”. Dacă va fi nevoie, se pot plafona prețurile la medicamente, alimente strictă necesitate, servicii de utilitate publică. Serviciile medicale pentru tratarea cazurilor de coronavirus se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României. Pentru persoanele aflate la domiciliu, se vor stabili măsuri de sprijinire. Angajatorii și angajații afectați vor fi sprijiniți prin derogări de la prevederile legale, iar angajații vor beneficia de protecție socială. Prevederile legii privind acordarea unor zile libere pentru părinți nu se aplică angajaților sistemului de Apărare, unități sanitare și alte categorii. Aceste categorii au dreptul la majorarea salariului în situația în care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile reglementate în această lege. Nu mai e necesară deplasarea la sediul instituțiilor pentru depuneri de cereri pentru alocare de prestații sociale, pot fi depuse electronic. În domeniul sanitar, în MAI și în serviciile de asistență socială, se vor putea face angajări fără concurs. Materialele necesare se cumpără prin achiziție directă. Guvernul va anunța în curând pachetul de soluții pregătit, în domeniul economic. Producția și întreaga economie trebuie să fie pregătite să susțină combaterea epidemiei. Se va asigura continuitatea serviciilor de utilitate publică, fiind decisă suspendarea efectuării controalelor la angajator de ITM. În domeniul Justiției, activitatea va continua doar în cazurile de urgență deosebită. Lista se stabilește de ÎCCJ, iar CSM va da îndrumările necesare. Pentru judecarea proceselor, instanțele pot da termene scurte, de la o zi la alta, sau chiar în aceeași zi. Toate măsurile detaliate se regăsesc în decretul emis azi, intrat în vigoare în urma publicării, luni seara, în Monitorul Oficial.

 

 

One Thought to “Președintele Klaus Iohannis a decretat Stare de Urgență în România”

  1. Anonim

    Acelasi limbaj de lemn la un neamt puturos caruia ii e frica sa inchida granitele, sa nu mai vina infectii aia din Italia sa ne imbolnaveasca !

Leave a Comment