Polițistă de la Postul de Poliție Mirșid, amenințată și înjurată de doi bărbați. Suspecții au fost reținuți

Un caz de ultraj a avut loc marți seara, în comuna Mirșid, victimă fiind o polițistă din cadrul IPJ Sălaj – ajutor de șef de post din localitate. În urma unei solicitări ce a fost făcută de o tânără, direct la postul de Poliție din localitate, în care se cerea sprijinul polițiștilor pentru aplanarea unei situații conflictuale într-o locuință, polițista s-a deplasat la fața locului cu mașina de serviciu, moment în care, doi bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 44 de ani, au amenințat-o pe femeia polițist, aflată în timpul serviciului, adresându-i totodată acesteia expresii triviale și înjurături. Totodată, aceștia au intimidat-o, fără să se apropie de ea sau să o atingă, cu o unealtă agricolă. Fiind în pericol, polițista a luat decizia de a se întoarce la postul de poliție acolo unde a solicitat imediat sprijinul jandarmilor. Acest conflict ar fi izbucnit atunci când cei doi bărbați au venit la locuința fetei, din Mirșid, pentru a o lua pe fată de acasă, acolo unde se afla și mama acesteia, iar în urma refuzului fetei de apleca cu cei doi, a izbucnit un scandal. Tânăra a fugit către Postul de poliție, solicitând ajutor.

Procurorul de caz Teodora Balmoș de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou a spus, în exclusivitate pentru Magazin Sălăjean, că cei doi suspecți au fost audiați, dar aceștia nu și-au recunoscut faptele, fiind reținuți, marți noaptea, pentru 24 de ore. Ei urmează a fi prezentați miercuri în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, cei doi având, deocamdată, calitatea de suspecți. Cercetările vor continua pe parcursul zilei de miercuri pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care a fost săvârșită această infracțiune și pentru completarea materialului probator. 

Ultrajul este o infracțiune împotriva autorității, prevăzută de articolul 257 Cod Penal și reprezintă “Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii”.

Alte articole

8 Thoughts to “Polițistă de la Postul de Poliție Mirșid, amenințată și înjurată de doi bărbați. Suspecții au fost reținuți”

  1. Anonim

    primul foc de arma in aer si urmatoarele in plin
    dar cum masa a ajuns un politest, femeie, sa mearga singura la interventie??

  2. Anonim

    E usor sa judeci din exterior si sa vorbesti urat la adresa politistelor .. ca sunt prea slabe , ca sunt curve etc .. dar ca merg singure la interventii si ca de multe ori isi fac treaba mai bine ca barbatii nu vorbeste nimeni! Oamnej buni.. nu mai fiti limitati si ingusti la mine ! Politista din Mirsid e mai presus de functie o femeie si un om de nota 10! Cu un caracter frumos si moral ! Ramai tot asa! Cainii latra , ursul trece!

  3. Anonim

    nu este normal ca un singur politest sa mearga la interventii, mai ales fiind si femeie !
    acuma se vede prostia din spatele decizieie de a permite pensionarea la 45-50 de ani a politistilor ! ar trebui tinuti in service pana la 65 de ani ca noi toti, iar daca nu mai sunt capabili sa iasa pe pensie de “boala”, dar in acest caz sa nu mai poata sa se angajeze la late firme sau la STAT !

  4. Anonim

    AVETI DREPTATE.

  5. Anonim

    Pai nu sunt egale cu bărbații?. Nu iau aceeași bani? În momentul de fata femeile nu pot face fata intervențiilor din nici un punct de vedere. Au vrut politie, se adaptează sau pleca. Simplu ca bună ziua! Aici contează prea puțin dacă ești de treaba sau nu, când ești amenințată cu parul. Tot respectul pentru polițiste, dar nu poți pune un polițist sa le păzească în timpul serviciului. Este o chestiune de timp pana o încasează o polițistă sau o patrula de polițiste.

    1. Necunoscut

      Pai nu sunt egale cu bărbații?. Nu iau aceeași bani? În momentul de fata femeile nu pot face fata intervențiilor din nici un punct de vedere. Au vrut politie, se adaptează sau pleca. Simplu ca bună ziua! Aici contează prea puțin dacă ești de treaba sau nu, când ești amenințată cu parul. Tot respectul pentru polițiste, dar nu poți pune un polițist sa le păzească în timpul serviciului. Este o chestiune de timp pana o încasează o polițistă sau o patrula de polițiste.

  6. Anonim

    Cine îi cunoaște pe cei doi tigani știe ca sunt foarte agresivi.

  7. Anonim

    Sunt egale cu barbatii. Putini bărbați polițiști ar fi facut față singuri la scandal. Nu au fost doar 2 tigani, au fost mai mulți. Toti comentati in cel mai josnic mod dar voi de erați in locul ei nici nu mergeți singuri acolo. Dar din spatele anonimatului : sa curga comentariile! Asta e nivelul nostru de cultura, din păcate. De ce in țară avem un comportament fata de autorități si in afara suntem mielușei?

Leave a Comment