Inspectorii sanitar-veterinari sălăjeni dau iama în abatoare, depozite și magazine

Controalele inspectorilor sanitar-veterinari din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Sălaj vor începe, printr-un ordin al Autorității Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) în această perioadă. Astfel, până în data de 7 ianuarie 2019 ANSVSA va desfășura, prin structura județeană, controale tematice specifice sărbătorilor de iarnă, cu scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare și răspândirii virusului Pestei Porcine Africane (PPA).

Se va verifica modul în care operatorii din sectorul alimentar respectă măsurile privind combaterea pestei porcine africane (PPA), a condiţiilor sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la trasabilitatea, ambalarea, transportul, depozitarea și comercializarea cărnii proaspete de porc, precum și a modului de marcare şi certificare a cărnii proaspete, a cărnii tocate, a cărnii preparate şi a produselor din carne de porc, sau care conţin carne de porc.

În acest sens, la nivelul DSVSA judeţene vor fi constituite echipe, care, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratelor de Poliţie judeţene vor efectua controale oficiale având drept scop verificarea modului de sacrificare a porcilor care se va realiza în unităţi de abatorizare, autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de porcine şi publicate pe site-ul ANSVSA. Este interzisă tăierea porcilor, în scopul comercializării cărnii, în alte locuri sau spații, decât cele autorizate sanitar veterinar. Verificarea modului de respectare a cerințelor legislației Uniunii Europene aplicabile comerţului cu porcine vii, precum și a măsurilor privind restricționarea mișcărilor de porci vii, ca urmare a apariției și evoluției focarelor de PPA. De asemenea, se vor realiza controale în trafic, cu sprijinul reprezentanţilor Inspectoratelor de Poliţie județene, pentru a se verifica dacă sunt respectate condițiile legale pentru transportul animalelor, cărnii și produselor din carne. Se va verifica modul de respectare a cerințelor legale aplicabile comerţului cu carne proaspătă și produse din carne, ca urmare a apariției și evoluției unor focare de PPA.

Se va proceda, totodată, la verificarea respectării normelor în vigoare privind comercializarea ouălor şi produselor din ouă, laptelui şi produselor lactate, precum și peştelui şi produselor din pescuit. Obiectivele vizate în cadrul acestor acțiuni sunt: pieţele agro-alimentare, abatoare, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală, precum şi în unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cantine, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unităţi de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare etc.) vizate fiind toate unitățile d eprofil din județ.

Piețele agroalimentare vor fi supravegheate de către medicii veterinari care vor sancționa comercializarea produselor în alte condiții decât cele prevăzute de normele sanitare veterinare. Este interzisă comercializarea produselor şi alimentelor de origine animală în spaţii improvizate (în sistem de vânzare stradal), nesupuse controlului sanitar veterinar.

Totodată, cu ocazia acestor controale, o atenție deosebită va fi acordată verificării condițiilor sanitare veterinare și de igienă existente în locurile organizate periodic de către autoritățile locale, în vederea comercializării unor alimente care prezintă caracteristici tradiționale (de ex. târguri de Crăciun).

La nivelul unităţilor de vânzare cu amănuntul supuse înregistrării şi controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se va proceda la verificarea respectării cerinţelor pentru înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor; verificarea respectării cerinţelor de igienă; verificarea trasabilităţii produselor alimentare.

La nivelul DSVSA judeţene și al circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO) în perioadele 30 noiembrie – 24 decembrie şi 27 decembrie – 7 ianuarie 2019,  va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică şi va fi afişat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare. De asemenea, la nivelul DSVSA Sălaj și al circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO) vor fi afișate locurile în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spiralis în carnea de porc.

 

 

 

2 Thoughts to “Inspectorii sanitar-veterinari sălăjeni dau iama în abatoare, depozite și magazine”

  1. Anonim

    Asteptam si controalele Protectiei consunatorului in supermarketurile care afiseaza promotii mincinoase la carnea de porc!

    1. SORY

      Da ,fac controale la magazinele mici nu merg la Lidl,Kauflan,Carrefur,Penny,Profi,ca astea sunt tari pe piata nu le baga in sacosa o pulpa,etc ,pe cand cei mici dau ca de obicei a cui este magazinul si serveste si el stie cum e treaba cu inspectiile acestea.

Leave a Comment