În prag electoral, aproape 150 de pensionari sălăjeni primesc cadouri de la Guvern

Aproximativ 150 de pensionari sălăjeni, care trebuie să returneze bani statului ar putea beneficia de o amnistie în ceea ce priveşte returnarea sumelor încasate necuvenit. Guvernul va aproba un act normativ pentru amnistia pensionarilor care trebuie să dea înapoi statului o parte din banii încasaţi anterior.

Potrivit unor informaţii furnizate de Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj, în evidenţele instituţiei figurează un număr de aproximativ 150 de pensionari care trebuie să restituie lunar anumite sume de bani. Nu este vorba despre pensionarii care nu şi-au plătit la timp taxele şi impozitele sau ratele la bancă, ci despre pensionari care s-au trezit acasă cu înştiinţări de poprire din cauza faptului că au încasat drepturi necuvenite. Mai exact, pensiile lor au fost calculate greşit. În acest sens, instituţia precizată a trimis în cursul anului trecut, nu mai puţin de 141 de înştiinţări de poprire. Chiar dacă şi-au primit drepturile în baza unei decizii de pensionare, pentru a recupera aceste sume fără a prejudicia buzunarul funcţionarilor, care au calculat greşit drepturile vârstnicilor, CJP Sălaj a stabilit ca „pensionarii păgubiţi” să dea înapoi, o sumă fixă de maxim 30 de lei lunar, până în momentul în care „debitul” fiecăruia va fi achitat. Există, însă şi situaţii în care, pensionarii cu drepturi calculate greşit au vârste destul de înaintate şi cel mai probabil până la sfârşitul vieţii nu vor reuşi să achite integral “debitele”. Majoritatea celor 141 de pensionari din judeţ, care sunt nevoiţi să plătească, au pensii cuprinse între 600 şi 700 de lei lunar.

La nivel naţional – mii de pensionarii

La nivel naţional, în astfel de situaţii, se află mii de pensionari care, în multe cazuri, şocaţi de înştiinţările primite privind returnarea unor drepturi băneşti au ajuns în pragul disperării. Câţiva au recurs şi la gesturi extreme, un caz recent fiind înregistrat în judeţul Argeş. Astfel, prin acest nou act normativ propus, pensionarii care din diverse motive trebuie să dea anumite sume de bani statului vor fi iertaţi. În această situaţie sunt şi persoanele care şi-au câştigat dreptul la pensie de invaliditate, pensie de boală, în baza unor spăgi date doctorilor care în cele din urmă au fost sau sunt în cercetare de către DNA. „Doamna ministru Plumb, vreau ca până la următoarea şedinţă de guvern, până începe Parlamentul să lucreze, să veniţi cu un proiect de act normativ din care să găsim o soluţie de amnistie pentru pensionarii care din diverse motive trebuie să dea nişte bani înapoi. Mi se pare cumplit faptul că se sinucid oameni pentru lucruri care s-au întâmplat în trecut, sunt chemaţi acum să îşi vândă casele. Cred că aşa cum am putut să facem pentru funcţionari publici sau pentru alte categorii, cred că avem obligaţia să facem pentru pensionari şi faptul că au trebuit să se întâmple nişte nenorociri cu oameni care au fost citaţi pe la diverse instituţii cred că e un lucru regretabil şi vreau să veniţi cu un proiect de lege. Eu îl voi susţine în Parlament şi sper ca tot Parlamentul să înţeleagă că e vorba de un efort mic”, a declarat premierul, Victor Ponta, în şedinţa de guvern de săptămâna trecută.

3 Thoughts to “În prag electoral, aproape 150 de pensionari sălăjeni primesc cadouri de la Guvern”

  1. ass

    vinovatii trebuie sa plateasca, indiferent de ce vise are Ponta ! ca sunt pensionari sau alti functionari, banii trebuie recuperati de la cei vinovati

  2. Zălăuan

    Aceşti bani pentru visteria ţării, la care Ponta renunţă, vor fi recuperaţi, la anu, de la cei care s-au ferit să aibă de a face cu legea şi de la cei care nu s-au pensionat fraudulos !

  3. maramuresanu

    Numai un idiot poate sa judece ca,cei ce au luat niste bani nemeritati, din greseala sau coruptie,nu trebuie sa-i dea inapoi!Cei ce i-au luat si cei ce i-au dat,nemeritat,sa plateasca!De ce sa platim tot noi, cei corecti pentru greselile altora?!

Leave a Comment