Autoritățile sunt cu ochii pe comercianții de miei! Carnea de miel se vinde în Sălaj la preţul de anul trecut

Premergător Sărbătorilor Pascale, perioadă în care consumatorii achiziţionează diferite produse alimentare – în special produse de orgine animală, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj atrage atenţia consumatorilor să cumpere doar din locuri special amenajate şi autorizate.

La mare căutare în această perioadă este carnea de miel. Şi în acest an, sălăjenii vor trebui să scoată din buzunare sume cuprinse între 18 şi 27 de lei pentru kilogramul de carne de miel. Preţurile precizate sunt valabile în supermaketurile din municipiu, în carmangerii şi în locurile special autorizate şi diferă de la un comerciant la altul în funcţie de adaosul comercial. De asemenea, persoanele care vor să cumpere direct de la sursă, de la ciobani, trebuie să scoată din buzunare sume cuprinse între 12 şi 13 lei kilogramul. Dacă se achiziționează o cantitate mai mare de miel, oierii sunt dispuși să lase din preţ. „Io dau kilu’ la 12 lei – în viu. Dacă luaţi 2-3 miei ne înţelegem, vă las din preţ, la 10,5 lei kilu’. Veniţi să ne înţelegem”, a precizat un oier din judeţ. Ofertele la carnea de miel au început „să circule” şi în mediul virtual. Preţurile „on-line” sunt de 13 lei pentru kilogramul de carne de miel, respectiv 12 lei pentru kilogramul de carne de ied. Dezavantajul achiziţionării directe de la stână constă în lipsa avizului sanitar-veterinar care certifică calitatea produsului. Reprezentanţii Asociaţiilor Crescătorilor de Ovine cred că preţul va scădea de până la 20-22 de lei kilogramul, în săptămâna Paştelui, când în pieţele sălăjene vor apărea mai mulţi comercianţi.

Două puncte autorizate de sacrificare a mieilor

După cum a explicat medicul veterinar Vasile Chindriş, purtător de cuvânt al DSVSA Sălaj, se recomandă achiziţionarea cărnii de miel provenit numai din unităţi autorizate şi înregistrate sanitar-veterinar aflate sub control medical veterinar – garantează siguranţa în vederea consumului. În judeţul nostru sunt două puncte autorizate de sacrificare a mieilor: abatorul din Hereclean şi abatorul din Şimleu Silvaniei. Mieii sacrificaţi aici ajung nu doar pe masa sălăjenilor, ci şi în alte judeţe şi în afara granileţor ţării: Grecia, Italia, Spania. Cracasele sunt marcate cu şampile ovale şi atestă şi faptul că produsul a fost controlat sanitar veterinar. “Recomandăm achiziţionarea cărnii de miel provenit numai din unităţi autorizate şi înregistrate sanitar-veterinar aflate sub control medical veterinar care garantează siguranţa în vederea consumului”, a precizat reprezentantul DSVSA Sălaj. Consumatorii care vor să achiziţioneze carne de miel trebuie să ţină cont ca aceasta să nu fie lipicioasă. Produsele vândute pe străzi sau din portbagaje, la un preţ mai mic decât cel din piaţă, reprezintă un risc pentru consumatori. Odată ce consumatorul a intrat într-un spaţiu autorizat trebuie să verifice dacă este prezentă ştampila sanitară de pe carne. Apoi se recomandă testarea elasticităţii cărnii şi verificarea suprafeţei care nu trebuie să fie lipicioasă sau urât mirositoare. În cele din urmă, produsul cumpărat trebuie depozitat rapid la temperaturi cuprinse între zero şi patru grade Celsius. Specialiştii în nutritive atrag atenţia că carnea de miel are o valoare calorică mare şi un conţinut ridicat de colesterol şi se recomandă consumul ei împreună cu cât mai multe legume.

Carnea de miel – beneficii pentru sănătate

Este o sursă bogată de proteine: 100 grame de carne asigură 60 la sută din necesarul zilnic pentru un adult. Datorită conţinutului de zinc, sistemul imunitar are numai de câştigat, rănile se vindecă mai repede, stabilizează nivelul zahărului din sânge şi menţine sănătatea prostatei. O porţie de 100 de grame conţine 38,3 la sută din necesarul zilnic de zinc. Carnea de miel conţine, de asemenea, o cantitate importantă de vitamina B12, necesară în formarea celulelor roşii din sânge, în prevenirea anemiei, pentru un sistem nervos sănătos şi pentru metabolizarea proteinelor, grăsimilor şi carbohidraţilor. Vitamina B3 sau niacina este un alt element benefic conţinut în carnea de miel. Aceasta asigură protecţie împotriva demenţei şi a altor boli cognitive. Niacina este totodată indispensabilă unei pieli sănătose şi pentru buna funcţionare a tractului gastro-intestinal. Studiile arată că carnea de miel conţine mai puţine grăsimi saturate (doar – 36 la sută din totalul grăsimilor sunt saturate), comparativ cu alte tipuri de carne. Tot specialiştii în nutriţie atrag atenţia că un miel cu greutatea de sub zece kilograme are carnea indigestă, conţine colagen şi ce dăunează organismului. De asemenea, carnea de miel are o valoare calorică mare şi un conţinut ridicat de colesterol şi se recomandă consumul ei împreună cu cât mai multe legume.

Leave a Comment