Toţi deputaţii sălăjeni ar putea deveni chiriaşi în Bucureşti

Andreea Vilcovschi 15 ianuarie 2013 3
Toţi deputaţii sălăjeni ar putea deveni chiriaşi în Bucureşti

Doi din cei patru deputaţi sălăjeni locuiesc, în zilele petrecute în Bucureşti, în camerele de hotel ce le-au fost puse la dispoziţie de către Camera Deputaţilor. Este vorba despre Lucian Bode, deputat PDL, care este cazat la Hotel Bucureşti, şi de Mirel Taloş, deputat PNL, care ocupă o cameră a Hotelului Monte Nelly.

Dacă propunerea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, se va concretiza, cei doi deputaţi ar putea fi puşi în situaţia de a se muta în chirie. Zgonea a propus ca aleşii din provincie să beneficieze de sume mai mici pentru cazare, în vederea diminuării cheltuielilor Camerei. Costurile lunare pentru cazarea la hotel a unui parlamentar se situează în jurul sumei de 8.000 de lei, în timp ce închirierea unei locuinţe ar presupune o cheltuială de doar 3.500-3.800 de lei.

Pe democrat-liberalul Lucian Bode nu-l încântă ideea de a părăsi camera de hotel şi a se muta în chirie, însă spune că se va conforma dacă legea va fi modificată astfel încât să prevadă explicit că deputaţilor nu li se mai asigură cazarea, ci li se acordă o sumă pentru plata chiriei. “În momentul de faţă legea privind statului deputatului şi al senatorului stipulează că parlamentarilor care nu au domiciliul în Bucureşti li se asigură, la alegere, cazare gratuită sau 70 la sută din tariful minim practicat de hoteluri. Când această lege va fi modificată, mă voi conforma şi eu. Nu am nicio problemă să locuiesc într-o garsonieră; nu de alta, dar timp de şapte ani am stat într-un cămin de nefamilişti. Cred, totuşi, că ar putea fi găsită o altă soluţie, în urma unei negocieri la sânge cu hotelierii bucureşteni”.

Liberalul Mirel Taloş este întru totul de acord cu propunerea preşedintelui Camerei Deputaţilor. “Nu am nicio problemă cu mutatul în chirie”, ne-a declarat Taloş, care locuieşte într-o cameră de hotel, deşi în declaraţia sa de avere a trecut o casă de 210 metri pătraţi, în Bucureşti. “Încă este în construcţie”, ţine să precizeze deputatul PNL.

În ceea ce-i priveşte pe Seres Denes, deputat UDMR, şi Iuliu Nosa, deputat PSD, aceştia au optat pentru varianta chiriei încă de acum câţiva ani. “De două mandate stau în chirie”, a afirmat Seres, care susţine că valoarea totală a cheltuielilor pe care le presupun chiria, plata utilităţilor şi a femeii care îi face curăţenie nu depăşesc 4.000 de lei. În opinia sa, propunerea lui Zgonea este bună, “dar încă nu s-a făcut un calcul în care să fie luate în considerare şi alte aspecte, cum ar fi cel al transportului. Pentru cei care stau la hotel, vine un microbuz care îi duce zilnic la Parlament, dar dacă vom sta toţi în chirie, cum se va proceda? Eu am avut noroc şi mi-am găsit chirie undeva aproape, dar nu toţi îşi vor găsi la fel”.

Iuliu Nosa a optat ca şi în acest mandat să locuiască în chirie, plătind peste 200 de euro, “ca să nu mă simt în permanenţă în delegaţie”, după cum susţine. În opinia sa, propunerea lansată de preşedintele Camerei Deputaţilor poate fi o variantă de luat în calcul pentru ca bugetul pe anul în curs al forului decizional să nu-l depăşească pe cel din 2012.

Comentarii

comments

3 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Doru 15 ianuarie 2013 at 08:47 - Reply

    Bode nu vrea, pentru ca este un parvenit.
    E “ministru”

  2. Anonim 15 ianuarie 2013 at 13:06 - Reply

    pentru denes….. eu la locul de munca merg cu 2 autobuze si nu imi plateste nimeni mimic …. de ce la tine ar fi altfel…ar fi cazul ca drumul de la locul de cazare pana la parlament sa se faca si pe buzunarul tau(Denes)

  3. nae l. 15 ianuarie 2013 at 16:10 - Reply

    Tare mi-e mila de ei sarmanii,sa facem cheta sa-i ajutam !!!

Lasa un Raspuns »