Tiberiu Marc: “În dezbaterile despre regionalizare sunt neglijate lucrurile de fond”

Andreea Vilcovschi 21 ianuarie 2013 3
Tiberiu Marc: “În dezbaterile despre regionalizare sunt neglijate lucrurile de fond”

Deşi regionalizarea României este un subiect intens discutat în ultime perioadă la nivel politic, Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, consideră că în dezbateri se neglijează tocmai esenţa acestui proces. “Sunt abordate lucrurile de formă şi neglijate cele de fond. Nu înţeleg ce se intenţionează, totuşi, prin această reorganizare administrativ-teritorială. În cadrul discuţiilor ce se poartă, accentul cade pe numărul de regiuni, pe componenţa lor, pe numele vehiculate pentru funcţiile de guvernatori, pe sediile viitoarelor regiuni. În fapt, alte lucruri sunt importante. Iar dacă nu vom convinge cu privire la utilitatea acestui proces, regiunile vor fi doar nişte noi structuri administrative şi nimic mai mult”, ne-a declarat şeful CJ Sălaj.

În opinia sa, un alt subiect ce trebuie lămurit vizează capacitatea administrativă şi financiară a viitoarelor regiuni, “altfel nu vor reuşi să contractăm fonduri pentru dezvoltare”.

Tiberiu Marc a mai spus că un aspect deloc de neglijat este conceperea unei strategii de dezvoltare pentru viitoarele regiuni: “Noi nu avem un plan naţional de dezvoltare, darămite un plan regional. Faţă de alte regiuni din Europa, suntem destul de întârziaţi. Regiunile respective negociază încă de anul trecut cu Comisia Europeană programe operaţionale, în timp ce noi nu vom putea face acest lucru decât anul viitor”.

Potrivit proiectului de reorganizare administrativă pregătit de Guvernul Ponta, România va avea în viitor opt regiuni: Nord-Est, Nord-Vest, Centru, Sud, Sud-Est, Sud-Vest, Vest şi Bucureşti-Ilfov. Sălajul ar urma să facă parte din regiunea Nord-Vest, alături de judeţele Bihor, Cluj, Maramureş, Satu-Mare şi Bistriţa-Năsăud. În ceea ce priveşte viitorul guvernator al regiunii, pentru acest post sunt vehiculate trei nume: Ioan Rus (PSD), Ilie Bolojan (PSD) şi Alin Tişe (PDL). Până în prezent, însă, Guvernul nu a stabilit dacă guvernatorii vor fi aleşi sau numiţi.

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale, a declarat că regionalizarea României este un lucru necesar, care se va realiza în acest an. El a adăugat că acest proces nu va implica desfiinţarea judeţelor, majorarea cheltuielilor publice ori creşterea numărului de personal. “Nu se face regionalizarea pe criterii etnice, ci pe criterii de dezvoltare, economice, obiectivul principal al regionalizării îl reprezintă micşorarea decalajului de dezvoltare între regiuni şi între zone, adică între judeţe. În ce priveşte termenul, intenţia noastră are în vedere finalul acestui an, pentru că e foarte important să prindem exerciţiul financiar 2014-2020. Se vor păstra judeţele, dar apar regiunile. Regionalizarea este foarte necesară şi, în plus, putem pierde foarte mulţi bani fără ea”, a explicat vicepremierul.

Comentarii

comments

3 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. unu 21 ianuarie 2013 at 13:19 - Reply

    sa desfinteze salajul ori cum nu prea are mare sansa pt a se dezvolta poate alipit de cluj .

  2. florinel 21 ianuarie 2013 at 19:23 - Reply

    cel mai important ar fi privind reginalizarea informarea tuturor cetatenilor si organizarea dezbaterilor publice si in urma rezultatelor obtinute sa se iahotarirea cea mai inteleapta

  3. Dumitru 25 ianuarie 2013 at 13:15 - Reply

    Pasul urmator federqalizarea Romaniei

Lasa un Raspuns »